Palatul Rundāle, Letonia - 27 iulie 2011

Palatul Rundāle (Rundāles pils în letonă, fostul Ruhenthal) este unul dintre cele două mari palate baroce construite în Letonia de ducii de Curlandia (al doilea este Palatul Jelgava). Este situat la Pilsrundāle, 12 km de Bauska.

În 1735, Ernst Johann von Biron, duce de Courland, a cumpărat în Rundāle un teren cu un vechi castel medieval. Acesta a fost demolat şi în 1736 începe o nouă construcţie după planurile lui Bartolomeo Rastrelli. După decăderea şi exilul lui Biron palatul a rămas părăsit până în 1762, când Biron a revenit. Totul este reluat şi castelul este terminat în 1768, când Biron se mută aici şi îl foloseşte ca reşedinţă de vară până la moartea sa în 1772.

După ce Ducatul a fost ocupat în 1795 de Rusia, ţarina Ecaterina cea Mare a dăruit palatul contelui Valerian Zubov, fratele cel mai tânăr al favoritului ei, prințul Platon Zubov. În 1804, fiica lui Zubov, Thekla Walentinowicz, s-a căsătorit cu contele Șuvalov şi palatul a trecut în proprietatea familiei Șuvalov, care l-a deţinut până la ocupaţia germană din primul război mondial când devine spital și comandament. Tot ca spital a fost folosit şi de Napoleon în 1812; în parcul palatului sunt înmormântați câţiva soldaţi francezi pentru care a fost construit un monument.

Palatul a fost avariat grav în 1919 în timpul războiului de independență al Letoniei. În 1920 a trecut în proprietatea Ministerului Agriculturii. O parte din spații erau ocupate de școala locală și o parte a fost reconstruită ca apartamente pentru veteranii militari letoni. În paralel, în 1924 Palatul Rundāle a fost inclus pe lista monumentelor protejate de stat. În 1933 este preluat de Ministerul Educației și confirmat drept local pentru școală, care funcţionează de facto până în 1978. După al doilea război mondial, în palat a fost înființat şi un depozit de cereale.

În 1963, Palatul Rundāle a devenit o filială a muzeului de istorie locală Bauska. După restaurări, în 1972 a fost înființat Muzeul Palatului Rundāle. Restaurările au continuat însă- cu întreruperi -până în 2014, cu o estimare totală a costurilor de 8.420.495 de euro.

Palatul – împreună cu parcul adiacent - este utilizat ca muzeu şi ca reşedinţă ocazională pentru oaspeți de seamă.

Parcul, realizat în stil francez, cu grădina sa de trandafiri, a fost proiectat de la început ca parte integrantă a palatului. Deși grădina din Rundāle are doar 10 ha, arhitectul Rastrelli a reușit să o umple cu un labirint complicat de alei, poteci ascunse, pergole și boschete.

De remarcat aici grădina de trandafiri impresionantă, de aproape un hectar, care reflectă istoria cultivării de trandafiri în Europa de la începutul secolului al XVIII-lea până în zilele noastre. Nouă ne-a amintit de parcul cu trandafiri din Lyon.



















































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Petra Mică, Iordania – 22 martie 2023