Templul Garni – Armenia, 25 iulie 2019

 Templul Garni (Գառնու տաճար, Gaṙnu tačar, [ˈgɑrnu ˈtɑtʃɑʁ]) este singura clădire greco-romană cu coloane rămasă în picioare în Armenia și fosta Uniune Sovietică, simbol emblematic al Armeniei precreștine.

Un templu păgân ionic, la 28 km de Erevan, situat la marginea unei stânci triunghiulare, cu vedere la râul Azat și munții Gegham. Face parte din cetațea Garni una dintre cele mai vechi din Armenia. Situl se află în satul Garni şi include templul, o baie romană cu un etaj mozaic parțial păstrat cu inscripție greacă, un palat regal de vară, biserica din Sf. Sion din secolul al VII-lea și alte artefacte secundare

Constructia a fost probabil făcută în 77 d.H.de regele Tiridatul I, ca un templu al zeului Soare Mihr. După convertirea Armeniei la creștinism la începutul secolului IV, este singurul templu păgân care a a scăpat de la distrugere, deoarece este ales ca resedinţă de vară de Khosrovidukht, sora lui Tiridates III. S-a prăbușit în cutremurul din 4 iunie 1679 si este părăsit complet. Revine în atenţie în secolul XIX-lea ca sit arheologic, fiind parţial reconstruit şi reabilitat între 1969 și 1975.

Pe pereții templului există o serie de graffiti arabe, datate din secolele IX-X. Pe peretele de intrare al templului există și o inscripție armenească datată în 1291.

Templul și fortăreața fac parte din rezervația muzeului istoric și cultural Garni, care ocupă 3,5 hectare. În 2011, UNESCO a acordat Muzeul Rezervației Garni Premiul Internațional Melina Mercouri pentru salvgardarea și gestionarea peisajelor culturale.

Este una dintre principalele atracții turistice din Armenia și templul central al neopăgânismului armean, care - începând cu anul 1990 - organizează aici ceremonii anuale, în special pe 21 martie - Anul Nou Păgân, când neopăgânii armeni (sectă apropiată de Zoroastrism) sărbătoresc ziua de naștere a zeului focului, Vahagn.

Piața din fața templului este un loc de concerte ocazionale.

Făclia primelor Jocuri Pan-Armene a fost aprinsă lângă templu pe 28 august 1999.

Templul a fost înfățișat si pe reversul bancnotei armene de 5000 de drame, folosită in perioada 1995-2005.




































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Petra Mică, Iordania – 22 martie 2023