Casa lui Petrarca din Fontaine-de-Vaucluse 27 iulie 2021

Fontaine-de-Vaucluse este un mic oraș din Provence, situat la 20 km est de Avignon, unde se află cel mai mare izvor carstic din Franța și al cincilea din lume (o să-l prezint separat în alt album). În plus, orașul este cunoscut și datorită poetului Francesco Petrarca (Petrarh).

Francesco Petrarca (1304-1374) este un poet și umanist florentin din sec.XIV-lea. Împreună cu Boccacio și Dante, este unul dintre cei mai mari autori ai literaturii italiene. Exilat în 1326 de puterea din Florenţa, poetul a ajuns la Avignon în 1326. Avea 20 de ani. Pe 6 aprilie 1327, Petrarca a văzut-o pe Laure de Noves pentru prima dată după liturghie. Dragoste la prima vedere. Laure de Noves, o doamnă din Avignon, era măritată cu Hugues de Sade. A murit în timpul epidemiei de ciumă în 1348, la 40 de ani. Dar Petrarca nu a uitat-o ​​niciodată, dedicându-i celebrul său poem, Il Canzoniere.

Petrarca ajunge în Fontaine-de-Vaucluse în 1339 şi se îndrăgosteşte imediat de micul oraș provensal. A muncit mult aici, a scris și s-a bucurat de aerul curat.

«Exilat din Italia de războaie civile, am venit aici, pe jumătate liber, pe jumătate constrâns. Alții le poate plăcea bogăția, eu vreau doar o viață liniștită și să fiu poet. Fie ca norocul să-mi păstreze micul câmp, umilul meu acoperiș și cărțile mele iubite.»

Iubea râul Sorgue - care dă celebritate localităţii - și fântâna lui minunată: „Sorgue, transparent ca o oglindă, curge încet în albia lui de smarald, iar pe malurile lui, cultiv un mic teren pietros și sterp consacrat Muzelor.” El a poreclit această fântână „regina fântânii”.

Există şi o legendă locală: Se spune că episcopul de Cavaillon, sfântul Véran, a venit în Fontaine pentru a expulza un monstru oribil: coulobre. Dar tradiția spune că însuși Petrarca l-a alungat!

Pentru că într-o zi, se plimba cu Laure de-a lungul Sorguei. Când deodată creatura a apărut din întunericul fântânii şi s-a repezit asupra iubitei. Dar Petrarca a ieşit în faţa lui și l-a ucis pe coulobre cu cuțitul.

Din păcate am ajuns în Fontaine-de-Vaucluse într-o zi când muzeul era închis. Aşa că l-am admirat din exterior, împreună cu grădina lui deosebită.





















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Petra Mică, Iordania – 22 martie 2023