Mânăstirea Strehaia – 5 iulie 2022

Mănăstirea Strehaia este o mănăstire ortodoxă în orașul Strehaia, județul Mehedinți. Este singura mânăstire din ţară cu altarul orientat spre sud. Legenda – preluată şi de Nicolae Iorga – spune că Mihai Vitezul ar fi făcut aici o primă biserică ridicată noaptea şi – neavând orientare – a asamblat altarul spre sud. Ulterior Matei Basarab a păstrat aceeaşi orientare.

La Strahaia (din slavonul “streh” – ascuns) a existat o curte boierească începând cu sec.XIV, cu un castel şi o bisericuţă - reşedinţa de origine a boierilor Craioveşti. Ea a fost folosită ulterior de Pătraşcu cel Bun şi fiul său Mihai Viteazul, care se crede că s-a născut şi a fost botezat aici. La diverse perioade, curtea a fost centrul băniei de Severin, de Strehaia şi de Mehedinţi, și chiar reședință domnească temporară, în timpul domniei lui Radu Mihnea. Tot aici - în incinta curții boierești - a funcționat între anii 1474-1504 mitropolia de Severin a Ţării Româneşti. Vechea curte a boierilor Craiovești a intrat în prima parte a sec.XVII - prin moștenire - în proprietatea lui Matei Basarab care a modernizat-o între 1640 - 1650. El a mărit casa, a întărit curtea cu ziduri crenelate, turn de poartă, valuri și șanțuri de apărare. Ansamblul fortificat actual păstrează în mare parte formele date de Matei Basarab. Biserica din cadrul ansamblului fortificat din Strehaia a fost ridicată din temelii de Matei Basarab, fiind terminată în 1645. Pisania sculptată în piatră de deasupra intrării în pronaos spune:  “Acistî Svăntî besearicî dupî voia și cu ajutoriul lui Dumnezeu ziditu-se-a de ăn temei cu porunca și cu cheltuiala pre luminatului și milostivului domn Io Matei Basărăbî voevod a toatî Țara Rumâneascî împreunî cu doamna sa gospoja Ilena, întru prea-înaltul și de toți închinatul nume al preasvintei și de viiațî fâcâtoarei Troițe, într-al treisprăzeacele anu de domniia loru, vă leato bâitia mira 7153 i spăsenia mira 1645; și s-a săvârșit în luna lui august 1 dnă."  Pictura interioară din naos are în dreapta imaginea ctitorului Matei Basarab și a soției sale Ileana - ținând în mâini macheta bisericii - precum și al fiului lor Matei. În partea stângă apar trei boieri, strămoși ai ctitorului: „jupan Barbu Craiovescu biv vel ban, jupan Părvu biv vel vornic, jupan Danciu biv vel vornic”, ceea ce sugerează că ar fi ctitori ai unei biserici anterioare aflate pe acelaşi loc. Prima atestare a mănăstirii de la Strehaia apare într-o danie a domnitorului Matei Basarab din 11 decembrie 1649, cu un domeniu de nouă sate din împrejurimi.

Fiind mânăstirea domnească, era sub directa coordonare a domnitorilor - considerați patroni, protectori şi proprietarii de facto ai mânăstirii. Din punct de vedere religios, mănăstirea era subordonată episcopiei de Râmnic.

În vara anului 1657, Paul de Alep, venit în vizită la mănăstire în suita patriarhului Macarie al III-lea al Antiochiei, a făcut o scurtă descriere a complexului. El dă indirect o lămurire asupra transformării Curții Domnești în mânăstire, aceasta având loc sub presiunea celor care vedeau în această fortificație o posibilă provocare la adresa suzeranității otomane asupra Țării Românești. „Am intrat în această mănăstire cu adevărat măreață, așezată într-o câmpie și clădită de răposatul Matei Voievod. Seamănă cu o cetate mare și are ziduri puternice de incintă, cu multe creneluri. Înlăuntru este o fântână frumoasă cu apă curgătoare, de-asupra căreia s-a ridicat un turn puternic și înalt. Deasupra porții mănăstirii se află clopotnița, foarte înaltă, clădită într-un stil măreț, avântat. Porțile sunt de fier și sunt noi; chiliile sunt frumos clădite, iar bucătăria și grajdurile sunt toate boltite cu piatră. Se spune că, mai întâi, domnul a început să construiască biserica din apropierea acelui sat, apoi a înfrumusețat locul de acolo și a început să construiască curtea, adică palatul său personal. După ce acesta a fost terminat, mai mulți i-au spus: <Dar ceea ce se cere este să o prefaci într-o mănăstire>. El a răspuns <Este pe cale de a fi prefăcută într-o mănăstire>; și a terminat clădirea în acest fel. Din această cauză, construcția mănăstirii este de o mare frumusețe, trainică și bine întărită. În centrul curții este așezată pivnița sau încăperile boltite pentru păstrarea vinului, iar de-asupra acestora sunt camere mărețe și un divan mare, cu un pridvor în jur, folosit ca loc de ospăț. În partea de răsărit a mănăstirii nu sunt chilii pentru călugări, ci numai ziduri puternice de incintă, deasupra cărora se află o clădire mândră, care cuprinde o sală frumoasă și o sală de mâncare unde sufletul este ușurat de griji datorită veseliei priveliștii. De jur împrejur sunt grădini și o apă curgătoare care curge dintr-un izvor și se varsă într-un heleșteu din apropiere. Biserica este foarte frumoasă și este împodobită cu tot felul de ornamente, fiind zugrăvită atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. Într-un cuvânt, este o mănăstire domnească și este foarte prețuită în această țară pentru frumusețea sa și pentru întăriturile sale. Noi n-am întâlnit, desigur, nici o altă mănăstire deopotrivă cu aceasta."

Uşa de la intrare datează din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1693). O schiţă din timpul ocupaţiei Olteniei de austrieci (1718-1739) făcută de inginerul I.C.Weiss, arată biserica, palatal domnesc şi chiliile.

In timpul revoluţiei din 1821, Tudor Vladimirescu a folosit mânăstirea ca punct strategic. În 1826 egumenul Axinte Stănescu reface tot ansamblul care suferise mari stricăciuni şi repictează biserica, picture rămasă şi azi.

Mânăstirea a funcţionat ca mânăstire de călugări până la secularizarea din 1863, când a fost transformată în biserică de mir (până în 1957). După 1990 este reluată viaţa monahală, iar din decembrie 2007 funcţionează ca mânăstire de maici.

La începutul sec.XIX tot complexul monastic a fost renovat, lucru descris în pisania pictată peste intrare, în pronaos.

În 1964-64, cercetările arheologice au scos la iveală fundaţiile palatului domnesc şi ale chiliilor şi a început un process de restaurare, iar mânăstirea a devenit monument istoric.