Sardinia - Biserica Sfânta Treime din Saccarcia

 

Biserica Sfânta Treime din Saccarcia, Sardinia, 23 mai 2022

Biserica Santissima Trinità di Saccargia este una dintre cele mai cunoscute biserici romanice din Sardinia. Construită în secolul al XII-lea, bazilica făcea parte dintr-un vast complex monahal benedictin camaldolez. Teritorial, biserica se află în comuna Codrongianos, cam la 15 Km de Sassari – capitala provinciei cu acelaşi nume. Numele ei nu derivă - așa cum crede - din expresia sardă „s’acca argia” (vaca pătată), ci din denumirea medievală, conținută în documente în limba latină: „Sacraria”

Biserica a fost finalizată în 1116 pe ruinele unei mănăstiri mai vechi. Conform „Condaghe di Saccargia”, judecătorul Constantin I de Torres a fost găzduit de călugări camaldonezi în timpul unei călătorii cu soția sa, Marcusa de Lacon Gunale. Cei doi au făcut o promisiune Maicii Domnului - venerată aici - pentru a avea un fiu. La naşterea acestuia - viitorul Gonario II di Torres - cuplul a ridicat o biserică nouă, sfințită pe 5 octombrie 116 şi încredințată călugărilor camaldolezi care și-au întemeiat acolo mănăstirea. Ulterior, între 1118-1120, au fost realizate lucrări de extindere de către arhitecți și muncitori ai școlii pisane: prelungirea sălii, ridicarea zidurilor, o nouă fațadă și construcția clopotniței foarte înalte. Porticul de pe fațadă a fost adăugat probabil mai târziu, când biserica era deja finalizată, și este atribuit muncitorilor din Lucca. La sfârșitul secolului al XII-lea absida centrală a fost pictată în frescă de către un artist necunoscut din centrul Italiei, lucrare care poate fi considerată singurul exemplu din Sardinia de pictură murală romanică bine conservată. Planul lăcaşului este în formă de cruce, cu o singură sală, fără coloane sau balcon – exceptând amvonul.

În biserică se disting două etape de construcție: transeptul și o mare parte a holului, acoperit cu un tavan cu bârne din lemn, datează din faza iniţială. Zidurile sunt construite din calcar alb încrustat cu bazalt negru, după tehnica pisană de la sfârșitul sec.XI. Înălțarea sălii și extinderea ei spre vest, precum și actuala fațadă, demolată și apoi refăcută parțial între 1903-1906, aparțin fazei a doua. Transeptele - accesibile prin arcade mari - sunt acoperite de bolți în formă de cruce din piatră.

La intrare, porticul are trei arcade rotunde în față și două pe fiecare dintre laturi. Capitelurile coloanelor albe și stâlpii de colț în două tonuri sunt decorate cu figuri înaripate sau monstruoase. Spre nord-vest se înalță turnul-clopotniță care comunică cu interiorul.