Armată

 

-        Generalităţi

-        Arme

-        Arme nucleare

-        Războaie

-        Incidente armate

-        Tehnică de luptă, strategii

-        Soldaţi

-        Muzică, onor, regulamente:, uniformă

-        Faună de război

Generalităţi

ü  Pentru a determina puterea unei armate se iau în calcul mai mulţi factori:armamentul şi echipamentul de luptă (calitativ şi cantitativ), logistica (posibilitatea de a muta rapid trupe şi provizii pe distanţe lungi), întreţinerea (capacitatea de a menţine armamentul şi echipamentul în funcţiune în orice condiţii) şi, nu în ultimul rând, lucrurile intangibile: leadership, strategii, pregatire, antrenamente, tradiţie militară. La ele se adaugă mărimea teritoriului, resursele naturale, gradul de dezvoltare economica şi mărimea populaţiei (pentru reîmprospatarea efectivelor). Pe baza acestor elemente, clasamentul celor mai puternice armate din lume, obţinut în urma calculării unui coeficient GFP – Global Fire Power, este 1. S.U.A. 2. China 3. Rusia 4. India  5. Marea Britanie  6. Franta  7. Germania 8. Brazilia 9. Japonia 10. Turcia 11. Israel 12. Coreea de Sud  13. Italia 14. Indonezia 15. Pakistan. Diferenţa dintre China si Rusia este foarte mica, la fel şi cea dintre Franţa şi Germania. Brazilia stă bine la înzestrarea navală, iar Japonia se remarcă prin infrastructură. Poziţia Israelului în clasament este oarecum surprinzătoare, dar această ţară poate mobiliza foarte rapid o jumătate de milion de soldaţi, cu avantajele de rigoare în cazul unui conflict.

ü  În 1960 erau pe glob 18 milioane militari; în 1964 - 19,8 milioane; 1980 - 25 milioane; 1984 - peste 29 milioane. În plus, forţele paramilitare şi cele de rezervişti sunt de două ori mai numeroase. Se apreciază că în 1986 peste 80 milioane persoane sunt angajate în activităţi militare. Cu civilii care lucrează direct în producţia de armament sau cercetare militară, numărul celor care sunt plătiţi direct sau indirect de ministerele apărării depăşeşte 100 milioane. În Asia de est - 8,547 milioane militari; America de Nord - 2,303 milioane, Asia de Sud - 2,119 milioane, Orientul Mijlociu - 2,114 milioane, America latină - 1,715 milioane, Africa - 1,526 milioane, Oceania - 0,091 milioane (cifre minime 1985). După statisticile ONU, la 100.000 locuitori revin în medie 556 militari şi 85 medici. Cam 500.000 savanţi sunt cuprinşi direct în programe de înarmare. SUA cheltuiesc anual 3 miliarde $ numai pentru mutarea dintr-un loc în altul a documentaţiei militare.[1]

ü  În 1994 armata rusă număra peste 13 milioane persoane. După 2 ani avea un efectiv de 1.714.000 (dar numărul real se pare că nu depăşea 1,3 milioane). Armata chineză avea in 1995 2,25 milioane persoane (cea mai mare din lume) şi 1,2 milioane rezervişti. Anterior, în 1983 armata avea 3.988.000 oameni iar forţele paramilitare şi militanţii neînarmaţi depăşeau 12 milioane. Armata SUA avea in 1983 2.136.000 persoane.[2]

ü  Clasamentul celor mai puternice armate (2022):

 1. Statele Unite ale Americii: 1.832.000 militari (1.390.000 militari activi, 442.000 rezervişti), 13.247 de aeronave (1.957 de avioane de vânătoare, 982 de transportatoare, 774 aeronave speciale, 627 avioane-cisternă, 5.463 de elicoptere); 6.612 de tancuri, 45.193 unităţi de artilerie autopropulsată, 1.366 sisteme de rachete cu lansare multiplă; 484 nave de război(11 portavioane, 9 portelicoptere, 92 de distrugătoare, 22 corvete, 68 submarine, 10 vase de patrulă); un stoc de 3750 arme nucleare; buget pentru apărare: 770.000.000.000 dolari.

2. Federaţia Rusă: 1.350.000 militari (dintre care 850.000 sunt activi şi 250.000 sunt rezervişti, 250.000 paramilitari); 4.173 de aeronave (772 de avioane de vânătoare, 739 avioane de atac la sol, 445 transportatoare, 1.543 elicoptere, 132 aeronave speciale, 20 de avioane-cisternă); 12.420 de tancuri, 30.112 vehicule blindate, 6.574 unităţi de artilerie autopropulsată, 3.391 sisteme de rachete cu lansare multiplă; 6.400 arme nucleare; 605 nave de război (1 portavion, 15 distrugătoare, 11 fregate, 86 corvete, 70 submarine, 59 vase de patrulă); buget pentru apărare: 154.000.000.000 dolari.

3. Republica Populară Chineză: armată de 3.134.000 militari (2.000.000 de militari activi, 510.000 de rezervişti, 624.000 paramilitari); 3.285 aeronave (1200 avioane de vânătoare, 371 avioane de atac la sol, 276 transportatoare, 114 aeronave speciale, 3 avioane-cisternă, 281 elicoptere); 5.250 tancuri, 35.000 vehicule militare, 4.120 piese de artilerie autopropulsată; 777 nave de război (2 portavioane, 1 portelicopter, 41 distrugătoare, 49 fregate, 70 corvete, 79 submarine, 152 vase de patrulă); un stoc de 350 arme nucleare; buget pentru apărare: 250.240.000.000 dolari.

ü  România se află pe locul 38 din 140 de state analizate, cu 132.000 de militari, dintre care 67.000 personal activ, 50.000 în rezervă și 15.000 de trupe paramilitare. Țara noastră alocă aproximativ 5,1 miliarde de dolari pentru armată.

ü  Peste 25% din efectivele de recruţi ale Legiunii străine franceze sunt unguri, cehi, români şi bulgari (între 20-25 ani).[3]

ü  Forţe navale: Canada deţine doar 9000 de angajaţi în forţele navale, desi este ţara cu cea mai mare zonă de coastă din lume. Bolivia, ţară muntoasă fără ieşire la mare, în schimb, are 4500 de militari în rândul forţelor navale.

ü  În lume sunt circa 1000 baze militare pe alte teritorii (700 în Europa) cu aproape 1 milion militari. Europa are 12 milioane (14 după alte surse).

ü  Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe cel al poliţiştilor din şapte state UE, inclusiv România (aflată pe locul doi, potrivit CoESS, o structură de lobby pentru securitate privată). Pe primul loc se află Ungaria, cu 104,97 gărzi private la 10.000 de locuitori, în comparaţie cu 39,94 ofiţeri de poliţie. Pe locul doi este România, cu 49,84 gărzi private la 10.000 de locuitori, faţă de 25,62 poliţişti.În acest clasament urmează Irlanda, Polonia, Finlanda, Luxemburg, Bulgaria, Cehia şi Slovenia. Italia, Spania, Malta, Danemarca, Belgia şi Lituania. Cele mai populate ţări din UE tind să aibă cele mai mari 'armate' de securitate privată, Germania numărând 170.000 de gărzi private, Polonia - 165.000, Franţa - 160.000, iar Marea Britanie - 120.000. comparative, Romania are 107.000 gărzi private, iar Ungaria 105.121. Turcia are cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri.[4]

ü  ”Compania Albă” a fost una dintre cele mai infame grupări paramilitare plătite pentru a lupta în războaiele italiene din sec.XIV. A devenit celebră în 1360, când a intrat sub comanda lui John Hawkwood, un englez numit cavaler pentru serviciul adus în timpul Războiului de 100 de ani. Sub conducerea lui Hawkwood, Compania Albă a devenit o armată de mercenari de elită în Italia. Trupele sale, alcătuite din soldaţi englezi, germani şi maghiari erau cunoscute pentru talentul cu care mânuiau lancea şi arcul, dar şi pentru atacurile surpriză şi disponibilitatea de a lupta noaptea sau pe vreme urâtă. În perioada când Italia era divizată în oraşe-state rivale, mercenarii Companiei Albe au făcut o avere oferindu-şi serviciile celui care avea mai mulţi bani. Între anii 1363 şi 1388 ei au luptat atât împotriva Papei, cât şi împotriva oraşelor Milano şi Florenţa.

ü  În prezent, Garda elveţiană este cunoscută drept protectoarea Papei din Vatican, însă primii membri ai structurii au fost un grup de mercenari ajunşi faimoşi în perioada Renaşterii. Aceste trupe au fost printre primele din Europa care au învăţat să mânuiască suliţele şi halebardele împotriva unor inamici mai puternic înarmaţi. La 1400 aveau reputaţia de cele mai bune trupe de contact din lume. Mercenarii elveţieni lucrau adesea pentru francezi. Mulţi dintre ei au luptat şi au murit în timpul Revoluţiei Franceze. O companie mică, de circa 150 de mercenari din Garda elveţiană a început să lucreze, pe posturi de bodyguarzi, pentru Papă, în 1506. Purtând în continuare uniforma colorată din vremea renascentistă, cei care vor să servească la ora actuală în Garda elveţiană trebuie să fie catolici, să aibă cel puţin 1,70 metri înălţimi şi un background militar.

ü  Tigri zburători, cunoscuţi oficial drept ”Grupul american de voluntari”. A fost o unitate de trei escadroane de piloţi de luptă care au ajutat China împotriva Japoniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Unitatea a fost crrată la începutul lui 1941, cu câteva zile înainte de bombardamentul de la Pearl Harbor. Dorind să-i împiedice pe japonezi să pună mână la China, preşedintele american Franklin D. Roosevelt i-a permis ofiţerului Claire Chennault să recruteze soldaţi din Forţele Aeriene ale SUA. Mercenarii lui Chennault câştigau între 600 şi 750 de dolari, dar aveau şi un bonus de 500 de dolari pentru fiecare aeronavă japoneză pe care o doborau. În jur de 100 de piloţi mercenari au fost trimişi în Burma la jumătatea lui 1941 pentru a apăra un drum esenţial pentru chinezi. Tigri zburători au doborât 296 avioane japoneze şi au distrus 1.300 de vapoare, perioadă în care au pierdut 69 de avioane şi circa 24 de soldaţi. Grupul a fost destrămat oficial în iulie 1942.

ü  Compania catalană. Pusă pe picioare în 1302 de aventurierul Roger de Flor, era formată în principal din veterani ai războiului ”vecerniilor siciliene” din Italia. Rămaşi fără ”loc de muncă”, de Flor şi mercenarii săi şi-au oferit serviciile împăratului bizantin Andronicus al II-lea care i-a trimis pe coasta de est a Mediteranei pentru a-i opri pe turcii otomani. Cei 6.500 de mercenari au reuşit să-i alunge pe turci de la porţile Constantinopolului, însă jafurile lor au atras atenţia împăratului care a trimis o altă bandă de mercenari să-i prindă. În 1305, de Flor şi 1.300 dintre oamenii săi au fost prinşi şi ucişi. Catalanii care au supravieţuit, după o încercare nereuşită de a constitui un stat independent în Gallipoli, au mărşăluit către Grecia unde au fost angajaţi de Ducele Atenei. După o dispută legată de salarii, mercenarii s-au răzvrătit şi în 1311 au învins armata elenă, l-au ucis pe duce şi au devenit lorzii de facto ai Ducatului Atenei. Ei au reuşit să menţină puterea timp de 75 de ani până când o armată din Florenţa i-a învins.

ü  Garda Varegilor Descendenţi ai primilor nordici care s-au aventurat în sud pentru negoţ sau piraterie, Garda Varegilor a fost o grupare de mercenari vikingi plătită să-l apere pe împăratul Bizanţului. Ei au fost recrutaţi la finele sec.X, când l-au servit pe împăratul Vasile al II-lea. Garda s-a dovedit foarte utilă, reuşind să pună capăt unei revolte, apoi au apărat Constantinopolul vreme de 200 de ani. Cine dorea să facă parte din această companie trebuia să îşi dovedească valoarea în luptă, dar şi să plătească o mică avere pentru a fi admis. Pe de altă parte, aceşti mercenari părăseau garda ca oameni bogaţi.

ü  Cavalerii Cercului de Aur: A fost o societate secreta americană care a înflorit în timpul Războiului Civil. La început, grupul dorea anexarea Mexicului şi Indiilor de Vest, crezând că vor duce la dezvoltarea sclaviei. După începerea Războiului Civil, grupul a trecut la sustinerea guvernului confederat. Cavalerii au avut mii de membrii, formand armate de gherilă.

ü  În ţările lumii a treia erau sub arme în 1983 15 milioane soldaţi (60% din efectivele armatelor regulate de pe glob).[5]

ü  Sierra Leone: La solicitarea UNICEF de demobilizare a copiilor, Frontul revoluţionar a eliberat 150 copii înrolaţi cu forţa, dintre care 40 fete. Anterior mai fusesera eliberaţi 764 copii soldat.[6]

ü  Datorită greutăţii tot mai mari, militarii armatei malayesiene sunt recompensaţi dacă slăbesc 10 Kg în 6 saptamani. O campanie de publicitate cauta să îi convingă să mănânce mai puţin şi să facă mai multă mişcare.[7]

ü  Transportul dosarelor personale ale militarilor americani din Europa necesită 400 camioane de 5 tone. Asta în 1983.

Arme:

ü  Printre inventatorii celor mai vechi arme: Arhimede: Convins de regele Heron al doilea al Siracuzei, a construit sisteme defensive (oglinzi arzătoare, mâna de fier pentru distrugerea vaseloe) pentru apărarrea Siracuzei de romani în 212 i.e.n., Marcelus cucerind cetatea abia după un asediu lung de 8 luni. În sec. III-II î.e.n. sub conducerea lui Ptolemeu, Alexandria era un important centru științific inclusive de tehnologi militară. Ctesibius (285–222 i.e.n.), fondatorul scolii, este creditat pentru inventarea unui tun a cărei tragere este propulsata cu abur, în timp ce Filo din Bizanț studia mașinile de aruncat bazate pe aplicații riguroase ale mecanicii. Heron avea tratate despre arta războiului care prezentau, printre alte subiecte, tabele pentru artilerie și modele dimensionale ale mașinăriilor de război ce erau deduse din considerente teoretice.

ü  Carul de luptă a fost primul vehicul mobil pe un câmp de luptă, un fel de tanc al antichităţii,

producând o revoluţie în arta războiului. Primele care, apărute în jurul anului 3000 î.Hr. în Mesopotamia, erau foarte încete şi, datorită greutăţii lor ridicate, puteau fi trase numai de boi. Fiind astfel nepractice bătăliei, erau folosite doar la transportul conducătorilor până la câmpul de luptă. Începând cu 1800 î.Hr. însă, carele s-au dezvoltat, au scăzut în greutate şi le-au fost montate roţi cu ţepi. Cele mai performante erau atât de uşoare, încât conducătorul carului le putea ridica deasupra capului. Conducătorul, alături de un arcaş, stăteau în spatele carului tras de cai. Astfel, carul a devenit o rapidă maşinărie de luptă, utilizarea lui extinzându-se rapid din vestul Asiei şi Egipt până în India, China şi Europa. Statele bogate construiau mii de astfel de care, ce au dominat luptele din Orientul Mijlociu între anii 1800-1200 î.Hr.

ü  În sec.XVIII-XIX s-au creat în multe țări europene Școli Militare pentru instruirea corpului ingineresc: prima în Torino în 1739, apoi în Mézières, în Franța, în 1748. Succesele obținute de armata lui Napoleon au convins liderii Europeni de importanța suportului tehnic efectiv pentru operațiunile militare; Prusia (1816), Suedia (1818), după care Rusia, Belgia, Spania, etc. și-au construit școli tehnice militare. De asemenea, şcolile politehnice de atunci se aflau sub control militar, iar majoritatea profesorilor veneau din armată. Școala Politehnică a fost înființată în 1794 de către matematicianul Gaspard Monge, după Revoluția Franceză și a devenit Academie Militară sub Napoleon I în 1804. Şi astăzi instituția se află sub conducerea Ministerului Apărării din Franța.

ü  Praful de puşcă apare în jurul anului 800 d.Hr, inventat de chinezi din greşeală, în timp ce încercau să amestece elixire ale nemuririi. După 400 de ani, chinezii au creat primele versiuni ale armelor cu praf de puşcă: puşti, bombe, chiar şi un fel de tun.

ü  Prima referire la o armă de foc datează din 1326, într-o cerere pentru gloanţe de argint.[8]

ü  În asediul Constantinopolului (12.04 – 29.05.1453) turcii au folosit o bombardă 8 m, cu un calibru de 1.066 mm; era trasă de 60 boi şi 200 militari, proiectilele cântărind 540 kg. Cel mai mare tun construit vreodată a fost “Ţarul Pushka” (aflat acum la Kremlin); realizat in sec. XVI, de calibrul 890 mm, lungime 5,34 m, ansamblul cântărind 39,3 tone. La asediul Sevastopolului din 1942, armata germană a folosit un tun de calibru 800 mm, cu o lungime de 28,87 m. numit “Marele Gustav”; el facea parte dintr-un ansamblu de 3 tunuri, numit “Dora”, deservit de 1500 oameni, care putea lansa proiectile de 8 tone la 20 Km distanţă (dacă proiectilele erau de 4,8 tone, distanta era de 47 Km).[9]

ü  În timpul războiului de independenţă american, o zicătoare a soldaţilor spunea „nu trage în inamic până nu îi poţi vedea albul ochilor”. Puştile vremii aveau ţevi netede, care trimiteau gloanţele în toate direcţiile, fiind extrem de imprecise – soldaţii luptau aproape corp la corp. Puştile apărute după 1800 aveau în schimb ţevi ghintuite. Aceste ghinturi roteau gloanţele, astfel încât acestea se duceau drept, cu precizie, pe distanţe de zeci de metri. Mersul sau statul în picioare pe câmpul de luptă devenise periculos – în timpul războiului civil. Coşmarul armelor de foc s-a înrăutăţit în timpul primului război mondial, odată cu apariţia puştilor mitralieră, care secerau soldaţii, până aceștia apucau să se adăpostească în tranşee. Ţevile ghintuite au schimbat şi faţa războaielor navale, navele maritime având tunuri cu precizie ridicată care le permit să tragă de la mare distanţă, fără ca măcar să se afle în raza vizuală a inamicului.

ü  Englezii au inventat tanul în timpul primului Război Mondial. Cuvântul „Tank” a fost folosit pentru ca nu înseamnă nimic şi nu dădea nemţilor nici o idee despre ceea ce însemna maşinăria respectivă.

ü  Este scos la licitaţie tancul nr. 23 al Armatei Roşii, primul blindat sovietic intrat în Praga la 9 mai 1945 şi expus pe un soclu în cartierul Smichow.[10]

ü  Un om de afaceri mexican cumpără la o licitaţie lăzi degradate de la un depozit militar din Texas (SUA), lăzi pe care apoi le vinde lui Pedro Salas, un fermier din statul Chihuahua. Desfăcându-le, acesta găseşte în ele 24 rachete aer-sol (1,35 m fiecare, cu 2 Kg explozibil, concepute să fie lansate din elicopter). Au fost confiscate de statul mexican.[11]

ü  În al doilea război nemţii au lansat peste 9.251 rachete V-1 dintre care peste 8000 asupra Londrei, urmate de 1.402 rachete V-2 asupra teritoriului Angliei. Au murit 6.184 cetateni britanici şi au fost răniţi peste 17.000. Rachetele V-2 au omorat 2.754 britanici si au ranit 6.523 persoane. Aliaţii au distrus în zbor (cu bombardanente, aviaţie, baraje de baloane) 4.261 rachete V-1 şi 51 rachete V-2.[12]

ü  În lume există în circulaţie circa 70 milioane puşti Kalaşnikov în diverse variante; inclusiv în arsenalele militare a 82 state.[13]

ü  Alte invenţii care au schimbat mult tacticile de război sunt:

·       Radio: La început armatele erau controlate prin mesaje transmise cu ajutorul porumbeilor călători sau al mesagerilor. Procedeu greoi, cel mai bine stând mărturie bătălia de la Jena, în care Napoleon, în lupta sa contra Prusiei, a uitat să controleze o parte din uriaşa armată de peste 100.000 soldaţi. Pe măsură ce mărimea armatelor creştea, creştea şi nevoia de comunicare – radio-ul a însemnat contactul instantaneu între comandat şi subalternii săi. Primele radio-uri militare, telegrafele fără fir, au fost folosite de marină, în timpul primului război mondial. În timpul celui de-al doilea război mondial, radio-urile în unde scurte de pe avioane, tancuri şi nave le ajutau să comunice pe distanţe de peste 241 km. Legăturile de comunicaţii i-au ajutat mult pe nemţi, în realizarea blitzkrieg-ului, care ajuta la coordonarea mişcărilor dintre infanterie, artilerie şi aviaţie. Folosind blitzkrieg-ul, armata germană a mărşăluit prin Olanda, Belgia şi Franţa în numai 10 zile.

·       Radarul cu microunde: A fost prima modalitate automatizată de vedere a inamicului. În 1935, o

lucrare ştiinţifică arată principiul de funcţionare al radarului, ca metodă de zărire a inamicului cu ajutorul undelor radio sau al microundelor care reflectă din obiectele solide. În 1939, Marea Britanie a construit primul sistem radar. Englezii au plantat turnuri radar de peste 100 metri înălţime de jur-împrejurul insulei, pentru a supraveghea cerul. În timpul bătăliei pentru Britania, în 1940, aceste turnuri au salvat-o de la dezastru. În timp ce bombardierele Luftwaffe se apropiau de insulă, turnurile transmiteau avertismente către comandamentul aerian britanic, care riposta de urgenţă. Pentru că radarele au îmbunătăţit vederea inamicilor, pentru îmbunătăţirea capacităţii de camuflare, au apărut materiale care au permis crearea „avioanelor invizibile”.

·       Sateliţii de spionaj: SUA a iniţiat programul de spionaj prin satelit Discoverer, care îi permitea să observe viteza cu care sovieticii creau rachetele şi către ce ţinte erau acestea orientate. Discoverer 4, primul satelit cu cameră al SUA, a fost lansat în 1959, dar nu a ajuns pe orbită, însă Discoverer 14 a fost lansat în 1960 şi a transmis imagini.

·       Sistemul de Poziţionare Globală – GPS-ul. Departamentul de Apărare al SUA a dezvoltat versiunea americană a sistemului, Navstar GPS, între 1989-1994. Au fost lansaţi 24 de sateliţi principali care emit constant unde radio. Oricine are un receptor care poate prelua undele transmise de sateliţi, îşi poate triangula poziţia. Un soldat cu un receptor în mână poate naviga în întuneric sau în orice loc necunoscut, fără ajutorul vreunei hărţi. GPS-ul a crescut precizia atacurilor aeriene.

ü  16.000 locuitori din Brest (10% din populatie) sunt evacuaţi pe 2 august 2009, pentru a permite dezamorsarea bombelor rămase din al doilea război mondial. În vara anului 1944, circa 30.000 proiectile au fost lansate asupra oraşului de forţele aliate, iar 10% din ele au ramas neexplodate. În martie 2009, pentru dezamorsarea unei bombe de 250 Kg descoperită în portul comercial au fost evacuate 3.000 persoane.[14]

ü  Rusul Viktor Bout a fost 15 ani 'creierul' comerţului cu arme către traficanţi de droguri, organizaţii teroriste sau mişcări insurgente  Fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat la 6 martie 2008, în Bangkok, atras de agenţi americani care se dădeau drept membri ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia dornici să cumpere lansatoare de rachete. La operaţiune au colaborat şi serviciile secrete din România, deoarece arestarea trebuia să aibă la Bucureşti. Viktor Bout a fost subiectul uni cărţi, 'Merchant of Death' (2007), autor Douglas Farah şi al unui film 'Lord of War' (2008) cu Nicolas Cage în rolul principal. Rusia şi SUA s-au angajat într-un duel al ofertelor pentru a obţine extrădarea lui Bout. Ruşii au oferit tailandezilor petrol la preţuri avantajoase, în timp ce americanii au licitat victorios cu tehnica militară. Pe la mijlocul anilor '90, rusul adunase o flotă aeriană privată atât de consistentă încât alertase serviciile secrete occidentale.[15]

ü  Primul bombardament aerian a fost în Libia la 1 noiembrie 1911, când pilotul italian Giulio Gavotti a aruncat o bombă cu mâna.

ü  Avioanele MIG 29 rămase în Germania după unire sunt preluate şi folosite în misiuni de control. Singura modificare: steaua roşie cu 5 colţuri este înlocuită cu crucea de Lorena.[16]

ü  În armata aerului sunt necesari 52 oameni la sol pentru a permite unui pilot sa zboare.[17]

ü  În perioada februarie-august 2003, un chinez din Chongqing cunoscut pe Internet ca "Old Z", a intrat de opt ori în zona interzisă a aeroportului militar din zonă, făcând 486 fotografii de avioane şi de altă tehnică militară. Dintre ele, 18 fotografii au fost trimise în iunie 2003 prin Internet, într-o altă provincie chineză. În ianuarie 2004, « Old Z » a înregistrat pe DVD-uri alte 375 fotografii, pe care le-a transmis unui prieten. Este arestat în august 2005 şi condamnat la un an de închisoare.[18]

ü  În Groenlanda sunt descoperite sub un strat de gheaţă de 30 m opt avioane (două bimbardiere B-37 şi şase aparate de luptă P-38). Ele fuseseră părăsite din lipsă de combustibil în iulie 1942 pe un gheţar.[19]

ü  Armele chimice au fost folosite, în premieră, de către persani împotriva armatei romanilor, în anul 256. Într-un tunel au fost descoperite trupurile a 20 de soldaţi romani, ucişi cu ajutorul unui amestec de gaze pompat în tunel de către persani. Soldaţii făceau parte din garnizoana cetăţii în oraşul Dura-Europos, pe Eufrat şi săpau un tunel pentru a-i ataca pe persanii care îi asediau. Acestia au pompat în tunel un gaz - amestec de sulf şi bitum - care i-a asfixiat pe romani.[20]

ü  În primul, război mondial s-au folosit 125.000 tone de produse chimice, provocând peste 1.400.000 victime (din care 100.000 morti) Gazele de luptă folosite erau clorul (1915) şi gaze sulfuroase (1917).

Insula scoţiană Guinard (2 km²) este cumpărată în 1942 de govern cu 500 lire şi declarată zonă interzisă. Aici s-au făcut experienţe cu germeni de antrax, pe care plănuiau să îi arunce asupra oraşelor germane. În 1986 încep operaţiile de decontaminare – evaluate la 500.000 lire – după care insula este revândută, tot cu 500 lire, urmaşilor foştilor proprietari.[21]

ü  Circa o zecime din bombele lansate în al doilea război Mondial nu au explodat.[22]

ü  Din proiectele armatei americane: construirea unei bombe cu o substanţă chimică ce ar induce soldaţilor adverşi un comportament homosexual (proiect 1994). Proiectul este reluat în 2002, argumentul fiind că astfel, militarii inamici vor fi mai interesaţi de calităţile fizice ale colegilor lor, decât de luptă. La acea vreme, cercetătorii au cerut de la Pentagon o finanţare de 7,5 milioane de dolari, pentru aprofundrea proiectului, abandonat după mai mulţi ani de studii.[23] Altă armă propusă ar conţine o substanţă care cauzează halitoză (miros urât al gurii), ceea ce i-ar face uşor depistabili pe inamici. Alţii au propus bomba “Cine ? Eu ?” care ar stimula eliminarea gazelor intestinale (proiect 1945).[24]

ü  În Europa (Atlantic – Urali) se află de 3 ori mai multe tamcuri şi de două ori mai multe avioane de luptă decât în ajunul celui de-al doilea război Mondial.[25]

ü  Distileria Bruichladdich de whisky scoţian de pe insula Islay descoperă că este urmărită de Pentagon deoarece procesul de distilare este foarte apropiat de cel al producerii armelor de distrugere în masă. Proprietarul Mark Reynier află acest lucru când i se defectează una din camerele video din sediu, care alimenta cu imagini site-ul internet al companiei.[26]

ü  Un bărbat de 33 ani din Essen e arestat deoarece îşi fabricase un tun dintr-un tub umplut cu gaz sub presiune. Având cartofi drept muniţie, el bombarda trecătorii. Datorita gradului înalt de periculozitate, acuzaţia este de "tentativă de omor şi încălcarea regimului armelor de foc".[27]

Ø  În SUA se aprobă un proiect de lege care interzice producerea, vânzarea sau posesia de arme din material plastic, ceramic sau produse nemetalice. Interesant faptul că până atunci nu existau astfel de arme.[28]

Arme nucleare:

ü  Prima bombă atomică a fost detonată în deşertul New Mexico pe 16 iulie 1945, la ora locală 05:29:45". Era rezultatul muncii unei echipe de 8.000 oameni - condusă de fizicianul J. Robert Oppenheimer – aflată într-un orăşel secret Los Alamos. La 6 august 1945, bombardierul B-29 "Enola Gay" pleacă din insula Tinian - arhipelagul Marianelor – şi lansează o bombă atomică la Hiroshima în jurul orei locale 08.15. Proiectilul a explodat dupa 45 de secunde, deasupra centrului orasului japonez. La ora 8 3i 16 minute 66.000 de oameni erau morţi şi 69.000 au fost răniţi. Trei zile mai tarziu, bomba "Fat Man" a provocat distrugerea localităţii Nagasaki, omorând 39.000 de oameni şi rănind alţi 25.000.[29]

ü  Primele teste nucleare sunt făcute de URSS în 1941, SUA în 1945, Marea Britanie (1952), Franţa (1960), China (1964), India (1974), Pakistan (1998), Coreea de Nord (2006)

ü  În Rusia, la 14 septembrie 1954 ora 9:30 - pe poligonul Totki, regiunea Orenburg, a explodat prima bombă nucleară sovietică, creată de savantul Kurciatov. La manevre au luat parte reprezentanţii a 212 unităţi armate - un total de 45.000 de militari (39.000 de soldaţi şi gradaţi, 6000 de ofiţeri, generali şi mareşali). Operaţiunea a primit numele de cod "Fulg". Cu o lună înainte, un avion TU-4 a aruncat macheta unei bombe de 250 kg. într-o ţintă marcată cu cruce albă cu dimensiunile 100x100 m. Zona vizată era plină de machete - tancuri, avioane, transportoare blindate - printre care mişunau animale vii - oi, câini, cai şi iezi. Bomba atomică cu plutoniu « Tatianka » a fost aruncată de la 8000 m şi a explodat la 350 m înălţime şi 280 m de epicentrul fixat. Puterea a fost de 40.000 tone în echivalent de explozibil - de câteva ori mai mare decat cea detonată deasupra Hiroshimei. În ultimul moment, vântul şi-a schimbat orientarea, ducând norul radioactiv spre Orenburg şi mai departe, spre Krasnoiarsk. Din cei 45.000 de militari care au luat parte la manevrele de la Totki, după 50 ani mai trăiau cam 2000, jumătate recunoscuţi oficial drept invalizi de gradul 1 si 2, 74,5% dintre ei suferă de afecţiuni ale sistemului cardiac, 20,5% au probleme cu sistemul digestiv, 4,5% - probleme sangvine. În 1994 la Totki a fost ridicat un monument: trei clopote.[30]

ü  Primul test termonuclear francez, numit Canopus, a fost la 24 august 1968, la Centrul de experimente din Pacific lângă atolul Fangataufa, Polinezia Franceză. Astfel Franța a devenit a cincea țară care a testat un dispozitiv termonuclear după Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și China. Filmul din 1998 Godzilla folosește acest test special ca bază pentru originea monstrului titular, o iguană mutantă - datorită de  acestei explozii – încă din ou (în fiulm sunt de fapt imagini de la testul Baker al Statelor Unite din 1946.)

ü  Anglia a efectuat în mai 1974 un test nuclear secret în deşertul Nevada din SUA.Jurnalistul Chapman Pincher, de la Daily Express a declanşat o investigaţie, după ce, în timpul unei vacanţe în Scoţia, a avut un coşmar cu o explozie nucleară despre care era sigur că a fost efectuată de britanici. La întoarcerea la Londra, el le-a telefonat unor cunoştinte din Ministerul de Interne, intrebând direct: “Ce este cu testul nuclear britanic?” Răspunsul ambiguu primit l-a convins că are dreptate. A publicat un articol în care a scris că testul este pe cale sa aiba loc. Ştirea a provocat polemici şi interpelări în parlament, premierul Harold Wilson fiind constrâns să recunoască oficial că testul nuclear avusese deja loc.[31]

ü  În intervalul iunie 1945 – decembrie 1983, pe glob s-au efectuat 1469 experienţe nucleare, 87% din ele fiind americane şi ruseşti. Cele mai multe (141) au fost în 1962, după care merdia a fost de 51 explozii nucleare pe an.[32]

ü  Cele 5 mari puteri nucleare (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa) au declanşat în total 2050 explozii (în sol, atmosferă, oceane sau în spaţiu).[33]

ü  O estimare a focoaselor nucleare în 1993: SUA (21.000 focoase), Fosta URSS – Rusia, Ukraina, Belarus, Kazahstan - (27.000), Marea Britanie (64 rachete pe submarine, 14 rachete cu rază scurtă de acţiune), Franţa (96 rachete pe submarine, 18 rachete cu rază medie şi 40 rachete cu rază scurtă de acţiune), China (60 rachete cu rază medie şi 8 cu rază lungă). Se mai estimează India cu 60 dispozitive nucleare, Pakistan cu 6-10 dispozitive nucleare, Israel – cu 98 focoase nucleare.[34]

ü  Ţările care posedă arme nucleare în 2010: S.U.A., Rusia, Marea Britanie,  Franţa,  China,  India,   Pakistan, Coreea de Nord. Posibil Israel (neconfirmat). În lume sunt circa 8.000 focoase nucleare active, vârful fiind atins în 1985: 65.000 de focoase active. Principalii deţinători sunt S.U.A. şi Rusia (95%). Numărul total de focoase, incluzându-le şi pe cele inactive sau parţial demontate, este de circa 25.000 şi se aşteaptă ca acest număr sa scadă cu 30%-50% în următoarea decadă.[35]

ü  Preşedintele Frederik de Clerk al Africii de Sud recunoaşte că ţara sa a produs arme nucleare - cam 6 bombe atomice de mărimea celei de la Hiroşima. În 1990 acestea au fost demontate şi programul nuclear a fost sistat.[36]

ü  Se cunosc cel puţin 92 cazuri de bombe nucleare pierdute în mare.[37]  De exemplu, la 28 decembrie 1984 o rachetă de croazieră rusă scapă de pe un submarin în Marea Barents, traversează Norvegia şi cade în Finlanda.[38] În 1958, un bombardier B-47 Stratojet a suferit o coliziune în timpul unui exerciţiu de antrenament, având la bord o bombă cu hidrogen Mark XV (200 kg explozibil convenţional şi un nucleu de uraniu). Pentru a limita riscurile, bomba a fost aruncată în apă în preajma insulei Tybee, lângă coastele statului Georgia iar avionul a aterizat forţat. Toate tentativele ulterioare de a localiza bomba au eşuat.

ü  În timpul războiului din Coreea, oficialii americani au luat serios în considerare folosirea armei atomice. În august 1950, zece bombardiere B-29 – faimoasele „fortareţe zburatoare” - au decolat de la baza aeriană Fairfield-Suisun din California, către Guam. Fiecare avea la bord o bombă atomică Mark IV, de două ori mai puternică decăt cea de la Hiroşima. La puţin timp dupa decolare, motorul unui avion a început să aibă probleme. La bord se afla generalul Robert Travis, care a dat ordin ca aparatul să revină la bază, dar trenul de aterizare nu s-a deschis. Pilotul a aterizat forţat, direct pe fuselaj; impactul a ucis 12 dintre cei 20 militari aflaţi la bord, inclusiv pe generalul Travis, iar incendiul izbucnit ulterior a dus la detonarea a 2500 kg explozibil convenţional din componenta bombei Mark IV. Această explozie a ucis alţi 7 oameni, aflaţi la sol. Din fericire bomba atomică nu era armată. Ulterior baza a fost redenumită Travis, în onoarea generalului ucis, iar adevărul a fost aflat doar după aproape jumătate de veac.

ü  Începând cu 1961, în apele mărilor Kara şi Barentz, în apropiere de insulele Novaia Zemlia, sunt aruncate reactoare nucleare uzate, folosite la propulsia submarinelor. Sunt depuse cel puţin 21 reactoare, din care 9 cu încărcătură completă de combustibil. La ele se mai adaugă circa 11.090 containere cu materiale radioactive, precum şi apa reziduală folosită la răcire.[39]

Ø  La Trento (Italia), în iunie 1984 este descoperit un trafic intens de arme, incluzând 3 bombe atomice, 1000 Kg uraniu şi 34 Kg plutoniu, oferite spre vânzare unor ţări mici.[40]

ü  Rusia ascunde un adevărat oraş subteran în caz de război nuclear. Muntele Yamantau şi oraşul Mezhgorye (cunoscut sub numele de Beloretsk-15 şi Beloretsk 16) adăpostesc centrul de comandă nucleară şi sistemul de control al rachetelor strategice (cod “Mână moartă”).[41]

ü  Similar, SUA au muntele Weather: o bază militară secretă aflată la 74 km de Washington DC, săpată în munte, lângă orăşelul Bluemont, Virginia. Mount Weather este un oraş subteran, cu apartamente, străzi, cafenele, spitale, un sistem de purificare a apei, clădiri de birouri, un mic lac cu apă proaspătă din izvoarele subterane şi chiar o televiziune. În caz de război nuclear, preşedintele, cabinetul său şi restul Biroului Executiv s-ar putea muta în Mount Weather.

ü  Profesrul Richard Morrison deschide în 1985 la facultatea de fizică a universităţii New Haven, Connecticut, un curs de “Introducere în armele nucleare.”.[42]

Războaie:

ü  În ultmii 5.600 ani au avut loc peste 14.500 confruntări armate în care au murit circa 3 miliarde oameni. Puse cap la cap, perioadele de pace au însumat 292 ani. Majoritatea conflictelor au fost din cauze religioase sau etnice. Cele mai sângeroase conflicte din istorie au fost: Al doilea război mondial (1939-1945) cu 50 milioane morţi, primul război mondial (1914-1918) cu 8,5 milioane, războiul din Coreea (1950-1953) cu 1,2 milioane morţi, al doilea război civil din China (1945-1949) cu 1,2 milioane, războiul din Vietnam (1965-1975) cu 1,2 milioane, războiul Iran – Irak (1980-1988) cu 850.000 victime, războiul civil din Rusia (1918-1921) cu 800.000 morţi, primul război civil din China (1927-1937) cu 400.000 morţi, războiul din Indochina (1945-1954) cu 385.000 morti, revoluţia mexicană (1911-1920) cu 200.000 victoime. La acestea se adaugă numeroasele victime colaterale civile.[43]

ü  În deceniul 2001-2011 s-au înregistrat mai puţine victime de război decât în orice alt deceniu din ultimul secol. Conform acum au fost în medie 55.000 de victime directe ale războaielor, cam jumătate faţă de anii ’90 (100.000 de victime), mai puţin de o treime faţă de perioada războiului rece (180.000 de victime în 1950 - 1989) şi doar 1% faţă de perioada celui de-al doilea război mondial. SUA, o ţară foarte “bătăioasă” de felul ei, a înregistrat anual – după 2001 - circa 6.000 victime în rândul armatei, faţă de 58.000 în timpul războiului din Vietnam şi 300.000 în al doilea război mondial. La rândul ei, China a devenit cea mai paşnică mare putere a lumii. Armata chineză nu a tras niciun glonţ în luptă în ultimii 35 de ani.[44]

ü  În perioada 1945-1982 peste un sfert din statele lumii au fost implicate în cel puţin un război. Au participat 4 milioane soldaţi, iar numărul morţilor depăşeşte 5 milioane. S-au cosnumat peste 32.000 tunuri, 55.000 tancuri, 20.000 avioane, zeci de mii de rachete. Pe mări şi oceane peste 2000 incidente grave în care au fost implicate nave militare. 75 nave s-au scufundat (din care 5 submarine cu propulsie nucleară).[45]

ü  În Bătălia Popoarelor de la Leipzig din anul 1813 au fost peste 100.000 morţi şi răniţi.

ü  Cel mai scurt război declarat a durat 38’. La 27 august 1896: la ora 9 şi 2’ Regatul Unit al Marii Britanii declară război Zanzibarului (dând ultimatum sultanului Said Khalid şi începând bombardarea palatului acestuia). La 9 şi 40’ sultanul s-a predat amiralului englez Harry H.Rawlson. Totuşi s-au înregistrat peste 500 victime dintre băştinaşi. La englezi a fost una singură: un ofiţer care şi-a fracturat mâna din enatenţie.[46]

ü  La 11 nov. 1809 localitatea spaniolă Huascar a declarat război Danemarcei (ţară aliată pe atunci cu Napoleon). În acest conflict nu s-a vărsat nici o picătură de sânge. Pacea s-a semnat în 1981, cu participarea primarului localităţii şi a ambasadorului danez la Madrid.[47]

ü  În 1883, în timpul unei vizite la Paris a regelui spaniol Alfonso al XII-lea, acesta a considerat că a fost insultat. Locuitorii micii aşezări Lijar, aflând de insultă, au declarat imediat război, pe cont propriu, Franţei. În 1976, municipalitatea locală s-a hotărât să iniţieze încheierea unui tratat de pace cu Franţa. Decizie la care se opune o mare parte a locuitorilor aşezării spaniole de 500 suflete.

ü  Războiul Prăjiturii, Războiul Patiseriei sau Prima intervenţie franceză în Mexic a fost un conflict armat dintre Franţa şi Mexic început în 1838 şi sfârşit în primăvara lui 1839. Totul a pornit de la o plângere făcută de un patiser francez Regelui Louis-Philippe al Franţei. Acesta a susţinut că ofiţerii mexicani i-au jefuit magazinul dintr-o suburbie din Mexico City şi i-a cerut Regelui francez să-i ceară guvernului mexican daune. Regele s-a conformat şi i-a cerut statului mexican daune de 600.000 de pesos.Când Mexicul a refuzat plata, monarhul francez a pornit la atac. În decembrie 1838, forţele francize au luat cu asalt portul Veracruz şi au bombardat oraşele de pe coastă. În martie 1839, s-a semnat un tratat de pace între cele două popoare, dar suma respectivă n-a fost plătită nici în ziua de azi.

ü  Războiul porcului. Un fermier american a împuşcat porcul unui irlandez de pe insula San Juan, a cărei suveranitate era disputată între Statele Unite şi Marea Britanie. Proprietarul animalului a cerut despăgubiri de zece ori mai mari decât ar fi fost americanii pregătiţi să plătească. Nimeni nu s-a înţeles, lucru care a făcut ca americanii să trimită trupe pe acea insulă, după care englezii le-au urmat exemplul. Într-un final, după ani întregi de negocieri diplomatice, neamţul Kaiser Wilhelm I a decis în favoarea americanilor, care au rămas învingători pe insulă. Nimeni n-a plătit, totuşi, pentru porcul ucis.

ü  În 1969, Honduras și El Salvador dispută două meciuri de baraj pentru calificarea la CM de fotbal din Mexic. Primul meci are loc la Tegucigalpa, Honduras, pe 6 iunie 1969 şi coincide cu o grevă a profesorilor; aceștia, în semn de protest, au împrăștiat cuie pe carosabil, provocând o „avalanșă“ de pene de cauciuc, printre cei afectați aflându-se și fotbaliștii din El Salvador, care reclamă întâmplarea ca pe un sabotaj. Bate Hondurasului cu 1 - 0, gol marcat în ultimul minut de joc. De bucurie, spectatorii echipei gazdă au dat foc stadionului! Al doilea meci are loc pe 15 iunie 1969, în San Salvador, drapelul și stema Hondurasului sunt batjocorite; hotelul în care au fost cazați fotbaliștii este incendiat, iar la noua locație, au parte toată noiaptea de serenade sub balcon. Meciul este câştigat de El Salvador cu 3–0. Cum fiecare echipă câștigase câte un meci, partida decisive are loc la Mexico City pe 27 iunie şi  El Salvador se impune cu scorul de 3 - 2 (după prelungiri). O adevărată isterie cuprinde spectatorii din afara stadionului: bătăile și busculadele se lasă cu morți și răniți, spitalele din Mexico City nemaiputând face față solicitărilor de spitalizare. La câteva ore de la sfârșitul meciului, Hondurasul rupe relațiile diplomatice cu El Salvador. Pe 14 iulie au început operațiunile militare ale conflictului cunoscut sub numele de „războiul fotbalului“. El Salvadorului atacă atât pe uscat (unde deținea supremația, mobilizând 12.000 de soldați) cât și aerian. După doar o zi, timp în care fuseseră ocupate mai multe orașe, înaintarea este oprită, din cauza lipsei combustibilului: Hondurasul, mai bine pregătită în domeniul aviatic, bombardase rezervele petroliere ale statului vecin, aflate la Acajutla. Pe 18 iulie se ajunge la un acord de încetare a focului, dar salvadorienii se vor retrage abia la sfârșitul lunii, după ce Organizația Statelor Americane a amenințat cu sancțiuni economice. Cosecinţe: peste 2.000 de persoane, majoritatea civili, și-au pierdut viața, mari probleme economice, care în Salvador duc la declanșarea războiului civil. Abia în 1980, la Lima, s-a semnat un tratat de pace ce prevedea reglementarea pașnică a conflictului de frontieră.

ü  Războiul Emu, purtat în 1932 de Australia împotriva a 20.000 de păsări emu din vestul țării, a căror vină era că distrugeau culturile de grâu ale fermierilor care deja se confruntau cu marea criză economică. Soldații erau majoritatea veterani din Primul Război Mondial, iar cheltuielile lor erau acoperite de guvern. Culmea, deși misiunea era extrem de simplă, Australia a pierdut războiul cu păsările emu. Se pare că animalele au fost mai inteligente decât se credea: au reușit să evite ambuscadele și circulau doar în grupuri mici. Soldații s-au retras după o lună, timp în care au omorât doar câteva sute de păsări.

ü  Războiul câinelui vagabond: Pe 19 octombrie 1925, când tensiunile dintre Grecia și Bulgaria

atinseseră cote maxime, un grănicer grec a pătruns pe teritoriul Bulgariei în încercarea de a recupera un câine vagabond. Văzându-l, un soldat bulgar a tras și l-a omorât. Incidentul a declanșat un conflict deschis, care a culminat cu uciderea de către bulgari a doi soldați greci care fluturau steagul alb. Luptele au încetat doar după ce Liga Națiunilor le-a ordonat celor două state să dispună încetarea focului. Soldații greci s-au retras din Bulgaria, iar Grecia a plătit 45.000 de lire Bulgariei pentru pagubele produse. 50 de oameni și-au pierdut viața din cauza acestei neînțelegeri.

ü  Primarul Romei (Ugo Vetere) semnează în 1985 un tratat de pace cu primarul oraşului tunisian Cartagena, punând oficial capăt războaielor punice (încheiate în urmă cu 2131 ani).[48]

ü  Ultima garnizoană germană care a cedat în al doilea război a fost cea din insula fortificată Alderney (Channels Islands): la 15 mai 1945, după ce a aflat de moartea lui Hitler.[49]

ü  Pe 2 august 1377 a avut loc o înfruntare între ruşii cneazului Ivan Dimitrievici şi Hoarda albastră, condusa de Arapsha Han. Lupta s-a dat pe râul Piana (Beţivul) şi s-a desfăşurat astfel: soldaţii ruşi aşteaptă apariţia armatei mongole, dar aceasta întârzie. Plictisiţi, ei se răspândesc prin satele din jur şi se pun pe băut rachiu şi bere. Când au apărut mongolii, ruşii erau beţi criţă şi au fost măcelăriţi. Cneazul şi suita sa s-au înecat în Piana. Hoarda albastră a prădat şi distrus apoi tot ţinutul Novgorod, rămas fără apărare.[50] Ceva similar s-a petrecut şi prin Norvegia.

ü  Din războiul civil American: Pe 9 septembrie 1862 generalul confederat Robert E. Lee emite Ordinul Special 191 (cunoscut și drept „Ordinul pierdut”), cu informații despre planul trupelor unioniste de a ataca Washingtonul. După ordin s-au făcut mai multe copii, distribuite ofițerilor confederați. Una dintre aceste copii a fost găsită pe 13 septembrie 1862 de caporalul unionist Barton W. Mitchell într-o tabără militară abandonată. În ea erau învelite trei trabucuri. Caporalul transmite documentul superiorilor săi şi - datorită informațiilor din el - trupele unioniste opresc atacul confederaților, în bătălia de la Antietam.

ü  În anul 1849 are loc primul bombardament aerian cunoscut: „raidul” a fost realizat cu ajutorul unui balon Montgolfier, care a aruncat bombe asupra Veneţiei.

ü  Pe data de 20.01.1944 Royal Air Force a lansat 2300 de tone de bombe asupra Berlinului.

ü  În războiul contra URSS (1941-1944) armata română pierde 80% din corpul de ofiţeri.[51]

ü  La sfârşitul lui 1986 erau în desfăşurare 36 războaie în care erau implicate armate din 41 ţări. 4 din conflicte durau din anii ‘40, 7 din anii ‘60, 17 din anii ‘70 şi 8 din anii ‘80.[52]

ü  Între 1960-1982, în lume au avut loc 105 lovituri militare de stat.[53]

ü  Dacă sunt ucişi în luptă, ofiţerii japonezi sunt promovaţi imediat la următorul grad.[54]

ü  Suntem în Berlinul de Vest, în 1985, în plin război rece. La o şcoală profesorul de desen dă ca temă în clasă un desen după inaginaţie cu tema “Ceea ce îmi place cel mai mult pe lume”. La sfârşitul orei le cere copiilor să acopere totul cu culoare neagră, apoi le explică: “Am vrut să vă faceţi şi voi o imagine clară despre ce ar însemna acum un război. După un război, tot ce iubiţi mai mult pe lume nu va mai exista.”. Cazul a trezit un ecou internaţional amplu.[55]

ü  Ceva similar şi la o şcoală din Jameston. La ora de istorie contemporană, elevii aud prin staţia de radioamplificare că o navă americană a fost atacată în larg, iar preşedintele SUA urmează a se adresa naţiunii în acea după amiază. Elevii au fost anunţaţi că li se va da drumul de la şcoală mai devreme. Efectul asupra celor 53 elevi din clasă a fost neaşteptat: tăcuţi, gânditori, cu privirea în gol. După 5 minute profesorul i-a anunţat că totul a fost o simulare. Au urmat compuneri care au dezvăluit impactul afectiv asupra copiilor.[56]

Incidente armate:

ü  „Incidentul Imber” din Marea Britanie. Pe 13 aprilie 1942, Forţele Aeriene Regale făceau exerciţii în regiunea Salisbury din Wiltshire, în vederea vizitei de control a prim-ministrului Winston Churchill şi a generalului George Marshall, şeful de stat major al Armatei SUA. Două escadroane de câte şase avioane de luptă („Hawker Hurricane” respectiv „Supermarine Spitfires”) trebuiau să deschidă focul asupra unor tancuri-marionetă şi asupra unor trupe-manechine. Dar sergentul William McLachlan de 21 ani, pilot pe „Hurricane”, a început să tragă, inexplicabil, asupra unui grup de soldaţi britanici care asistau la demonstraţie. Au fost ucişi 25 militari răniţi alţi 71 raniti. Ancheta a stabilit ca sergentul a confundat oamenii cu manechinele. El a murit doua luni mai târziu, doborat de nemţi deasupra Franţei.[57]

ü  Un grup de soldaţi ruşi beţi, proaspăt demobilizaţi, a luat ostatici pasagerii unui tren în estul Siberiei. Soldaţii au obligat angajaţii trenului să sigileze vagonul cu pasageri, până când trenul ar fi ajuns în staţia din Abakan. Politistii de la transporturi au eliberat pasagerii, reuşind să reţină şi o parte din suspecţi.[58]

ü  La o bază militara din Mississippi, o trupă de 77 militari a fost trăznită în timpul unei furtuni. Cadeţii se aflau intr-un program de pregătire de două săptămâni şi urmau să participe la misiuni în Afganistan şi Irak.[59]

ü  În ianuarie 2011, cam 10.000 de poliţişti ai statului brazilian Bahia au intrat în grevă, cerând salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Protestul s-a radicalizat treptat ajungând ca poliţiştii grevişti să ocupe clădirea parlamentului regional din capitala Salvador. Guvernul a trimis armata (2000 militari şi 600 forţă de poliţie federală) pentru a asigura siguranţa publică şi pentru a-i scoate pe poliţişti din Parlament. Au lod ciocniri dure şi schimburi de focuri.[60]

ü  Un bărbat a încercat în 2002 să stingă flacăra soldatului necunoscut de la Arcul de Triumf din Paris, urinând pe ea. Fost militar de carieră, autorul isprăvii a fost arestat, apoi internat intr-o clinică psihiatrică.[61]

ü  La retragerea din Vietnam în 1975 SUA au asigurat evacuarea a 55.000 persoane. La retragerea din Afganistan din 2021 au asigurat un pod aerian pentru scoaterea a123.000 civili afgani şi străini.[62]

ü  La Middlesburg, Virginia, din greşeală, dintr-un avion A-7 Corsair cade o bombă care se înfige în asfaltul unei şosele. Din fericire nu explodează.[63]

 Tehnică de luptă, strategii

ü  În al doilea război mondial, americanii erau preocupa4i de securitatea mesajelor decriptate permanent de japonezi; nici o metodă nu era sigură, pierderile armatei americane fiind considerabile. Un inginer californian, Philip Johnston a avut ideea de a folosi limba indienilor navajo, limbă de o mare complexitate, pe care o cunoşteau numai 30 persoane dinafara populaţiei indiene. Ideea a fost nu de a supracripta mesajele în navaho, ci de a crea un cod special plecând de la această limba. Au fost alese cuvinte navaho pentru a exprima cele 211 expresii ale vocabularului militar; apoi s-a elaborat un alfabet complex, textul fiind de neînţeles chiar pentru indienii navajo. În februarie 1942 Johnston demonstrează efiucacitatea, criptând, transmiţând şi decriptând un text în mai puţin de un minut. După 2 luni sunt recrutaţi primii indieni navajo care să participe la dezvoltarea sistemului (în total au fost 420). Japonezii au capturat indieni navajo care nu participaseră la program, dar aceştia nu au putut oferi informaţii.  Codul navajo este folosit in războiul contra Japoniei şi apoi în Coreea. Abia în 1968 devine parţial accesibil unor cercetători. Este şi un film artistic pe această team, cu Nicolas Cage.[64]

ü  Exerciţiul Tigru” a fost numele de cod al unei repetiţii la debarcarea din Normandia („D Day”). Exerciţiile s-au făcut la plaja Slapton din Devon (sud-vestul Angliei). Convoaiele de motorizate şi blindate care urmau să treacă de pe mare pe uscat erau lansate de pe nave speciale. La 27 aprilie 1944, două astfel de nave au fost observate de două torpiloare germane. La rândul lor, torpiloarele au fost detectate de englezii de pe coastă, dar nu s-a tras asupra lor pentru a nu deconspira desfăşurarea de forţe ale exerciţiului. Drept urmare, germanii au atacat prin surprindere navele britanice (pline cu trupe de asalt) şi au murit peste 900 de militari americani.[65]

ü  Armatei israeliene i se impută utilizarea streapteasului ca armă. Când militarii evrei sunt atacaţi cu pietre sau sticle incendiare, militarii se retrag şi rămâne o fată în uniformă care îşi scoate hainele, sub privirile insurgenţilor (totdeauna adolescenţi). După ce se convinge că le-a deturnat atenţia, fata scoate o armă şi deschide focul.[66]

ü  O divizie americană – cu 350 tancuri, 200 vehicule blindate şi 16.000 militari – consumă zilnic în condiţii de luptă 5.000 tone de muniţie, 140.000 litri carburant, 100.00 litri apă şi 80.000 raţii alimentare.[67]

ü  42 milioane ha de teren sunt utilizate în lume în scopuri militare.

ü  Franţa cheltuie anual pentru cercetare ştiinţifică cu carácter militar 30 miliarde franci, din care o cincime pentru cercetare fundamentală. Este o treime din bugetul cheltuielilor militare ale ţării.[68]

 Soldaţi:

ü  Alexandru Macedon ţinea minte numwele tutuiror soldaţilor săi (armata lui avea cel puţin 10.000 ostaşi).

ü  Cronicile armatei franceze amintesc ca adversari ai trupelor lui Napoleon campania din Italia de "soldaţii dayma". Erau soldaţii ardeleni români din armata austriacă. Când rămâneau fără muniţie, ei apucau puşca de ţeavă şi porneau la atac cu strigătul de luptă "Dă-i, mă! Dă-i, mă!" – transcris de francezi prin "dayma". Prima atestare a soldaţilor "dayma" este în bătălia de la Arcoli. Aici, armata austriacă a rămas fără muniţie şi s-a retras lăsând în ariergardă regimentele grănicereşti româneşti. "A fost unul dintre cazurile rare în care Napoleon a fost nevoit să intre în luptă" menţionează istoricii. Legenda spune că, după ce i-a luat prizonieri pe ardelenii rămaşi fără muni4ie, Napoleon a ordonat să fie puşi în libertate pentru acte de bravură deosebită.[69]

ü  În 1978 departamentrul apărării din SUA îl avansează postmortem pe George Washington la gradul de general de armată.[70]

ü  În timpul Primului Război Mondial, soldatul canadian George Lawrence Price a fost împușcat mortal de un lunetist german cu doar două minute înainte de încetarea focului, ca urmare a armistițiului care a încheiat conflagrația. La 11 noiembrie 1918, Batalionul Canadian 28 păzea toate podurile de pe Canal du Centre dintre Frameries și satul Havre, în Belgia. La ora 9.00 dimineața, batalionul a primit mesajul că toate ostilitățile vor înceta începând cu ora 11.00. Cu toate acestea, Price și un alt soldat au considerat că pozițiile lor sunt prea expuse față de inamicul care se adăpostea după zidurile de cărămidă ale unor case de pe celălalt mal. De aceea, au organizat un grup de cinci soldați și au plecat să cerceteze casele, descoperind că, într-adevăr, în ele se ascundeau soldați germani cu mitraliere. Coanadienii i-au urmărit pe germani, care deja începuseră să se retragă, când și-au dat seama că fuseseră și ei, la rândul lor, urmăriți de un lunetist german. Acesta l-a împușcat mortal pe Price, care a murit pe loc, la ora 10.58, cu două minute înainte de încetarea focului.[71]

ü  Abdulhakim Ismailov, soldatul Armatei Roşii care a înfipt drapelul sovietic pe clădirea Reichstagului în mai 1945, a decedat în februarie 2010 la Kasaviurt (Daghestan), la varsta de 94 de ani. Ismailov s-a născut la 1 iulie 1916 în Daghestan. În al doilea război mondial a luptat in Ucraina, la început ca infanterist şi ulterior ca cercetaş. A participat la eliberarea Varşoviei şi la cucerirea Berlinului. În mai 1945, trei soldaţi - Abdulhakim Ismailov, ucraineanul Alexei Kovalev şi belarusul Leonid Goricev - au ridicat drapelul roşu pe una dintre cupolele Reichstagului, episod fost imortalizat de reporterul de război Evgheni Kaldeiev.[72]

ü  Pentru a-i determina pe soldaţii ruşi să lupte cu convingere şi după ce au ieşit (în 1944) de pe teritoriul naţional, aceştia aveau dreptul să trimită în ţară câte 1 Kg captură de război (soldaţii), 10 Kg/lunar – ofiţerii şi 1 pud (16,3 Kg)/lunar – generalii.[73]

ü  În noaptea de 25-26 septembrie 1983, pe când era de serviciu la punctul de comandă al sistemului de prevenire a atacurilor cu rachete din cadrul trupelor de apărare antiaeriană "Serpuhov-15", locotenentul colonel Stanislav Petrov a decis sa ignore semnalele aparatelor care indicau lansarea din SUA spre teritoriul URSS a cinci rachete "Minuteman" cu zece focoase nucleare fiecare. Conducându-se după bunul simţ (cinci rachete lansate de la aceeaşi bază erau prea puţine pentru o prima lovitură în cazul unui război), el a declarat – pe proprie răspundere - alarma falsă. Mai târziu a apărut şi explicaţia incidentului: sateliţii sovietici au luat lumina reflectată de nori drept rachete americane". Ca om care « a preîntampinat un război nuclear », a fost distins cu nenumărate premii internaţionale.[74]

ü  Ceva similar s-a petrecut şi în SUA în 1979, când Agenţia de Apărare Nucleară a Statelor Unite – NORAD – a primit indicii că o baterie de rachete nucleare sovietice se îndreaptă spre America. Totul era gata pentru lansarea rachetelor de intervenţie, dar nu a fost găsit la timp preşedintele Nixon. Suspansul a durat 6 minute, până ce radarele sistemului Advanced Early Warning au anunţat că nu există nici o ameninţare reală. O banda audio de antrenament fusese pornita accidental şi declanşase în mod fals alarma.[75]

ü  În martie 1974 este descoperit în jungla Lubang din Filipine ofiţerul japonez Hiroo Onoda, care nu ştia că războiul se sfârşise. Repatriat, emigrează după un an în Brazilia. La fel, soldatul Shoichi Yokoi este descoperit în 1972 în Guam (moare în Japonia în 1997).[76]

ü  Rusul Alexandr Plehanov, recrutat în 1983, dezertează în acelaşi an. Stă ascuns 7 ani în zona lacului Baikal. Aflând de la turişti de amnistia dezertorilor, apare şi el. Arăta mai bătrân de 26 ani (vârsta reală), nu poate să scrie şi citeşte doar literele mari de tipar.[77]

ü  Bosniacul Illia Panincic (51 ani) a petrecut 6 ani în munţi deoarece credea că războiul din Balcani nu s-a terminat. A fost găsit în februartie 2002 de nişte turişti care au alertat trupele ONU. Omul se hrănea cu fructe de pădure şi aproape că uitase să vorbească. Panincic a povestit că fraţii lui au fost omorâţi de croaţi, a stat câteva luni în inchisoare pentru nişte crime pe care nu le-a comis iar, la eliberare a plecat în munţii din apropierea localităţii Sipovo, neştiind că războiul tocmai se terminase.[78]

ü  Jose Navarra Ruiz, căpitan în armata republicană spaniolă scapă din bătăli de la Terrnel (1937) unde este dat ca mort – fugind cu un vapor în Algeria. Amnezic, este descoperit întâmplător în 1984 într-un spital, de doctorul Jose manuel Mora Martinez, aflat acolo în schimb de experienţă. Ruiz se credea în anul 1955.[79]

ü  Ministerul sănătăţii din Marea Britanie consimte acordarea unei pensii lui Robert Hodge, 91 ani, rănit de o grenadă germană îm 1917.[80]

ü  Turcul Sukru Hati (71 ani) vine să completeze formularele pentru a obţine, prin asigurările sociale, o reţetă medicală gratuită şi este arestat pentru dezertare. În 1954, când fusese chemat să satisfacă stagiul militar (15 luni) a avut un atac de cord şi, cum suferea şi de hernie, a fost spitalizat, perioada în care nu s-a mai dus la oaste, dar nici armata nu l-a mai căutat. Acum “dezertorul” trebuie să revină să satisfacă stagiul.[81]

ü  Mehdi Bader (25 ani) vine în iule 2000 la Strasbourg pentru o săptămână de vacanţă. El se născuse în Franţa, dar a plecat de la 3 ani în Tunisia cu familia. Este arestat, acuzat de dezertare şi trimis la un regiment de infanterie la Illkirch în Germania. După două luni confuzia este clarificata şi Bader este eliberat. Dar autorităţile îi interzic accesul pe teritoriul francez deoarece pe perioada asta a depăşit durata legală a sejurului acordat prin viză.[82]

ü  Francezul Mathieu din satul Lons primeşte ordin de chemare în armată, deşi are numai 4 ani.[83]

ü  Dima Verenitsin băiat de 1 an din Volgograd, a primit deja ordin de încorporare din partea biroului militar local. Bunica micuţului a declarat că era pregătită să meargă să clarifice povestea, dar valul de frig abătut asupra ţării i-a împiedicat să iasă din casă.[84]

ü  Austriacul Hans S (92 ani) primeşte ordin de recrutare. Crede că este o glumă şi îl ignoră. Urmează o amendă şi bătrânul (care făcuse armata la începutul sec.XX) este nevoit să se prezinte. Autorităţile realizeaza eroarea, ordinul fiind destinat de fapt unui tânăr cu acelaşi nume, care locuia pe aceeaşi stradă.[85]

ü  Astronautul Serghei Krivaliov, aflat în staţia orbital, primeşte o somaţie de a se prezenta la Comisariatul Militar. A mai primit una când era aproape de revenire pe Pământ.[86]

ü  Şi în SUA: Sonia Goldstein de 78 ani a primit o scrisoare în care ii  cerea să se prezinte pentru înrolare. Mai mult, se preciza că armata are nevoie de calităţile sale în stăpânirea limbilor străine, deşi bătrâna cunoaşte numai engleza.[87]

ü  În cadrul manevrelor NATO “Free Lyon’2 88”, soldatul olandez John Romers (19 ani) este pus de gardă în faţa unui pod din satul Fredon (RFG), Uitat acolo, este eliberat din psot abia după 5 zile, după ce şeful poliţiei locale telefonează de câteva ori la comandamentul unităţii lui Romers. În acest timp soldatul a fost hrănit de localnici.[88]

ü  Locotenentul Vitali Efremov a postat pe RuTube, versiunea rusească YouTube, o versiune muzicală a unei scrisori adresate ministrului apărării, Anatoli Sediakov, în care se plânge de salariile mici, duşurile stricate, cazărmile dărăpanate şi echipamentul defect. BBC Rusia a difuzat clipul lui Efremov, primind sute de comentarii. Ca pedeapsă Ministerul Apărării l-a trimis pe locotenent în oraşul siberian Ussurisk. Efremov a trimis o altă scrisoare conducerii armatei în care susţine că nu-şi poate permite să plătească biletul de avion şi a cerut să rămână cu familia în St. Petersburg sau să i se permită să-şi dea demisia din armată.[89]

ü  În România, pe 18 martie 1990 se anunţă prelungirea stagiului militar cu două luni pentru toţi militarii care au trăit revoluţia ca recruţi şi  trebuiau să se elibereze în 3 zile. Au venti din unităţi din toată ţara şi au demonstrat în piaţa Victoriei. Fără se face public, se revine asupra deciziei.

ü  Un maior de la baza aerienă japoneză Matsushima din Miyagi a fost arestat deoarece făcea cumpărături în pielea goală într-un magazin de lenjerie feminină. Bărbatul băuse peste măsură la petrecerea unui coleg. Şi s-a gândit ca ar fi amuzant să cumpere, nud, ceva pentru soţie. Vânzătorul a sunat imediat la poliţie care l-a arestat pe clientul care avea la el doar pantofii şi portofelul. Unitatrea l-a pedepsit cu suspendare de la locul de muncă pentru 10 zile.[90]

ü  Altoona (Wisconsin): Patrice Confer, suferindă de cancer pancreatic, cere prin intermediul Crucii Roşii ca fiul ei Joseph Wagner (19 ani), soldat aflata în misiune în Irak, să obţină o scurtă permisie ca să îl  vadă înainte de a muri. Băiatul se afla cu unitatea în Tikrit, localitate unde situaţia era gravă. Răspunsul comandantului a fost: nu se poate acorda permisie decât militarilor ale căror rude de gradul I au mai puţin de 30 zile de trăit. Povestea devine publică şi se implică enorm de multe persoane din America; până la urmă soldatul primeşte permisia solicitată.[91]

ü  Italianul Luigi Dangolfi îşi pierde un deget în prmul război mondial ; în 1925 adresează o cerere de ajutor ca mutilat de război. La 14 februarie 1982 (după 56 ani) cererea este aprobată şi primeşte timp de trei ani echivalentul unui dolar (cam 4 cenţi pe lună).

ü  Soldaţii ruşi care trebuie să plece din Cehia în 1990 îşi vând armele şi cumpără bunuri de larg consum pentru acasă. De exemplu, o mitralieră este oferită la 5.000 coroane. Unui soldaţi oferă femeilor cehe mii de coroane pentru a se mărita cu ei şi a nu se mai întoarce în URSS (unde mulţi nu aveau locuinţă sau servici).[92]

 Muzică, onor, regulamente:, uniformă

ü  În absolut toate ţările lumii, indiferent de cultură, religie sau zonă geografică, soldaţii execută salutul numai cu mâna dreaptă.

ü  Muzica militara îl lăsa indiferent pe Napoleon. Cu ocazia festivităţilor, militarii defilau în acordurile melodiilor populare sau ale refrenelor din operete.[93]

ü  În China se decide ca bărbatii care sforăie tare să fie respinşi la recrutare. Motivul: viaţa în colectiv este perturbata de acest zgomot. De asemenea sunt respinşi şi cei care au tatuaje.[94]

ü  Membrii armatei şi ai poliţiei nu au drept de vot în Republica Dominicană.

ü  În Evul Mediu, diamantele erau purtate în batalii, ca simboluri ale curajului.

ü  Coreea de Sud are nevoie de militari şi a făcut apel la trupele sale să conceapă cât mai mulţi copii. Noua politică le permite celor care abia s-au căsătorit să-şi menţină postul timp de cinci ani, pentru a putea concepe şi creste copiii. Dacă soldatul are trei copii, are voie să-şi aleagă postul în orice zonă militară doreşte.[95]

ü  Două femei, caporali de infanterie în Danemarca, au rămas însărcinate. La Statul Major se pune în discuţie crearea unui nou tip de uniformă pentru asemenea situaţii. Era în 1977.[96]

ü  Comandantul forţelor SUA din nordul Irakului a interzis femeilor din subordine să rămână gravide. Potrivit ordinului emis pe 4 noimebrie de generalul-maior Anthony Cucolo III, femeile din subordinea sa care rămân gravide pot fi trimise în faţa Curţii Martiale şi riscă pedeapsa cu inchisoarea. Ordinul este valabil şi în cazul cuplurilor casatorite din aceeaşi unitate militară. Regulamentele militare impun comandanţilor să evacueze din zona de război orice femeie soldat însărcinată, în 14 zile după ce au fost informaţi de existenţa sarcinii.[97]

ü  12 membre ale trupelor britanice din Afganistan au părăsit teatrul de război, în perioada ianuarie – august 2011, pentru că au rămas însărcinate, ridicând la 64 numărul femeilor din armata Marii Britanii care au plecat de aici pe acest motiv. Regulamentul nu interzice sexul între doi soldaţi în timpul războiului, contravenienţii putând primi sancţiuni disciplinare.[98]

ü  Pocnetul unei arme este redat pan-pan în franceză, pif-pif în rusă, bah în polonă, bac-vrum în japoneză.

 Faună de război:

ü  Leul de pe blazonul armatei suedeze a fost castrat. Operaţiunea a fost solicitată de femeile ofiţer din armata suedeză, care au apelat la Curtea Europeană de Justiţie pentru a avea câştig de cauză. Ele au motivat "castrarea" prin aceea că animalul de pe blazon trebuie să îi reprezinte pe toti cei care lupt` pentru Suedia, indiferent de sex şi că organele sexuale ale leului erau jignitoare şi indecente.[99]

ü  China deţine o divizie de porumbei călători în cadrul armatei din 1950. Unitatea de bază este formată din succesorii sutelor de porumbei călători aduşi în China în 1937 de locotenentul Claire Lee Chennault, un pilot al forţelor aeriene americane, trimis să ajute la respingerea atacului armatei japoneze.[100]

ü  Conform unor documente ale direcţiei de Ştiinţă şi Tehnologie din Washington, americanii au dotat o pisică pentru a spiona Kremlinul. În interiorul animalului – numit “Acoustic Kitty” - erau instalate microfoane. Coada era ca o antenă. În acest experiment au fost investite 18 milioane $. Printre problemele apărute: când pisicii îi era foame, sistemul nu funcţiona. Experimentul încetează în 1966, odată cu moartea pisicii (călcată de un taxi).[101]

ü  În armata britanică există 11 mascote animale, printre care un ţp, o nevăstuică, un berbec, un cerb indian. Întreţinerea lor costă circa 60.000 $ anual. Regimentul galez de gardă (cantonat în Cipru la Episkopi) are ca mascotă un ţap din turmele regale încă din 1746. Acesta are dreptul la raţia de mâncare obişnuită pentru fiecare soldat, şi chiar la 2 ţigări pe zi. În iunie 2008 ţapul Willoiam Windsor (Billy) a fost retrogradat de la gradul de caporal la cel de puşcaş, din cauza comportamentului neadecvat: în timpul paradei organizate cu ocazia zilei de naştere a reginei, ţapul nu a stat deloc liniştit, împungând cu coarnele pe cei din jur.[102] După trei luni este readus la gradul de soldat fruntaş eveniment însoţit de onoruri militare foarte pompoase.[103]

ü  În timpul celui de-al doilea război mondial, armata americana a încercat sa antreneze lilieci pentru a arunca bombe.

 --------- 

[1] România liberă 28.10.1986

[2] Magazin 5.05.2005

[3] România liberă 20.08.1990

[4] România liberă 15.12.2010

[5] Săptămâna august 1983

[6] Naţional, 7..6.2001

[7] Naţional 9.07.2004

[8] Mag. Intern. nr. 521

[9] Magazin 19.05.2005

[10] România liberă 8.2.1991

[11] România liberă 7.02.1987

[12] Magazin 12.3.2015

[13] Adevărul 27.6.2006

[14] Curentul 3.8.2009

[15] România liberă 31.8.2010

[16] România liberă 2.08.1991

[17] România liberă aprilie 1979

[18] Adevărul 19.09.2005

[19] Săptămâna august 1983

[20] România liberă 6.1.2009

[21] România liberă 10.5.1986

[22] România Liberă 14.3.1985

[23] Cotidianul 14.6.2007

[24] Magazin Internaţional nr. 591

[25] Lumea 18.9.1989

[26] Naţional 28.09.2003

[27] Naţional 4.08.2003

[28] România Liberă 7.6.1988

[29] Ziua 18.07.2005

[30] Ziua 14.09.2004

[31] România liberă 29.12.2007

[32] Lumea 23.2.1984

[33] Magazin 16.06.2005

[34] Meridian 27.3.1993

[35] Bulletin of the Atomic Scientists, 19 februarie 2011

[36] Adevărul, 26.3.1993

[37] Mag. Intern. nr. 521,24-30.09.2003

[38] Lumea 10.01.1985

[39] Meridian 4.3.1993

[40] România Liberă 22.12.1984

[41] Dreyx.com

[42] România liberă 16.11.1985

[43] Naţional, 6.1.2003

[44] Peace Research Institute, Oslo, 2011

[45] RL 10.6.1990

[46] Magazin 10.04.2003

[47] Calendar 30.10.1983

[48] România liberă 21.1.1985

[49] Magazin 16.4.2014

[50] Magazin 13.9.2012

[51] Baricada 10.4.1990

[52] România liberă 14.2.1989 (raport SIPRI)

[53] Lumea 12.02.1985

[54] Magazin 21.07.2005

[55] România liberă 13.3.1985

[56] România liberă 27.3.1985

[57] Magazin 3.4.2014

[58] Gândul, 25.5.2011

[59] Antena 3, 10.6.2011

[60] Ştirile zilei, 7.2.2012

[61] Magazin 9.1.2003

[62] Hotnews 29.12.2021

[63] Lumea 21.2.1985

[64] Magazin 20.05.2004

[65] Magazin 3.4.2014

[66] Naţional, 14.7.2001

[67] România liberă 16.3.1991

[68] România liberă 25.5.1989

[69] Romănia liberă 29.10.2007

[70] Săptămâna 24.3.1978

[71] Incredible, 6.1.2017

[72] Hotnews, 17.2.2010

[73] Adevărul de Duminică 1.04.1990

[74] Libertatea 22.01.2006, Adevărul, 29.2.2012

[75] Magazin 24.11.2010

[76] Magazin 21.07.2005

[77] Cotidianul 27.11.1991

[78] Naţional, 23.2.2002

[79] România liberă 13.8.1984

[80] Lumea, 14.3.1985

[81] Magazin 14.7.2005

[82] Naţional 31.10.2000

[83] Meridian 28.8.1992

[84] Libertatea 7.02.2006

[85] Magazin 13.10.2005

[86] Libertatea 3.3.1990

[87] Libertatea 27.03.2006

[88] România liberă 18.10.1988

[89] Hotnews 3.10.2008

[90] Antena 3, 30.11.2008

[91] Adevărul 24.04.2004

[92] România liberă 22.3.1990

[93] Ghid TV 22.07.2004

[94] Adevărul 26.04.2006

[95] Ziua 4.08.2006

[96] România Liberă sept. 1977

[97] Hotnews 20.12.2009

[98] Gândul, 7.10.2011

[99] Hotnews 17.12.2007

[100] Manager.ro, 3.3. 2011

[101] Mag. Intern. 428, 28.11.4.12.2001

[102] Magazin 27.9.2008

[103] Libertatea 27.09.2008