Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici – 22 noiembrie 2022

Zona “Vulcanii Noroioși” este formată din două părți: Pâclele Mari și Pâclele Mici. Este o arie protejată Natura 2000 - iar fiecare dintre pâcle (sau “fierbători”) are statut separat de rezervație naturală, tip botanic şi geologic. Au fost descoperiţi de francezul H. Cognand, în 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. În acest loc arid se întâlnesc o serie de plante deosebite, unice în România, caracteristice zonei central-asiatice şi nu climatului temperat din ţară: nitraria schoberi şi obione verrucifera. Sunt plante halofile (trăiesc într-un mediu sărat) protejate prin lege, aici fiind cel mai vestic loc în care le găsim pe continent.

Accesul la vulcani este pe DN10, la circa 35 Km de Buzău pe drumul spre Braşov, din care se ramifică un drum rural prin localitatea Sătuc (comuna Berca), spre Policiori. Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici se află înainte de cei de la Pâclele Mari, existând însă probleme de orientare datorită indicatoarelor.

Ambele formaţiuni sunt incluse din 1924 pe lista monumentelor naturii. Pâclele Mici se află la o altitudine de 341 m și au o suprafață de 16,5 ha. Geologul Grigore Cobălcescu este primul care a dat în țara noastră o explicație științifică fenomenului. El spunea că „vulcanii de glod” - cum sunt numiți în partea locului - sunt un rezultat al amestecului apelor subterane cu gazele naturale, care dezagregă rocile și le transformă într-o pastă noroioasă. Mai exact, în axul unui anticlinal, s-a format o depresiune orientată nord-sud, lungă de 18 km şi despicată axial de o falie. Vulcanii sunt formațiuni create pe această falie de gazele naturale provenind de la 3.000 – 3.500 m adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă, formând un nămol care se usucă în contact cu aerul, sub forma unor structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ajuns la suprafață este rece, provenind din straturile de argilă. Pentru că noroiul emanat este lichid, conurile vulcanilor au dimensiuni destul de mici - până la 5 – 6 m înălţime. Analiza gazelor arată că compoziția variază în funcţie de loc, dar este în principal metan, cu aproximativ 2% dioxid de carbon și 2–15% azot.

Odinioară regiunea Berca a fost foarte bogată în petrol; în perioada interbelică concura prin volumul extras cu Valea Prahovei. Petrolul din Subcarpaţii Buzăului avea şi o calitate deosebită, fiind sărac în parafină. Prezenţa sa la mică adâncime a făcut posibilă extragerea, încă pe la 1517, prin simple gropi numite „păcurăriţe“, iar pe la 1925 a funcţionat la Sărata-Monteoru o „mină de petrol“ – o exploatare prin galerii în loc de sonde. 

Vulcanii noroioşi de la Berca nu sunt singurii de pe teritoriul României, dar suprafaţa mare pe care se grupează şi spectaculozitatea lor îi fac atractivi. Înafară de vulcanii noroioşi din Subcarpaţii Buzăului, mai există alte peste 60 de locaţii în Depresiunea Transilvaniei unde aceste fenomene se întâlnesc, dar la scară mult redusă. Rezervaţia este unică în România. În alte părți ale Europei, fenomene similare pot fi observate în Italia (Apeninii de nord și Sicilia), Ucraina (în Peninsula Kerci), Rusia (în Peninsula Taman) precum și în Azerbaidjan. Pe glob au fost identificaţi câteva mii de vulcani noroioşi, concentraţi în circa 40 de regiuni. Doar 10% sunt vizibili, fiind pe arii continentale, restul sunt submarini. Cea mai mare concentraţie (400) se găseşte în Azerbaijan şi în zona Mării Caspice, iar cel mai mare vulcan noroios se numeşte Lusi şi a erupt prima dată în 2006 în estul Insulei Java din Indonezia (în perioada de vârf a erupţiei, 180.000 m³ de noroi erau azvârliţi zilnic din crater, aşa încât au fost acoperite sate, şcoli şi ferme locale pe o suprafaţă de 7 km²). Cercetări de filogenie moleculară arată că vulcanii noroioşi au fi avut un rol important în apariţia vieţii pe planeta noastră. Sau chiar pe alte planete. În 2009, în fotografiile pe care NASA le-a realizat cu ajutorul robotului spaţial 2001 Mars Odyssey, specialiştii au identificat pe Marte formaţiuni foarte asemănătoare vulcanilor noroioşi pământeni.