Mânăstirea Uspenia – 26 noiembrie 2022

Mănăstirea Uspenia este o mănăstire ortodoxă din satul Slava Rusă, judeţul Tulcea. Declarată monument de arhitectură religioasă, este situată între dealurile Babadagului, pe cursul superior al pârâului Slava. Este o mănăstire de rit vechi („Biserica lipovenească”) ridicată în sec.XVII de către călugării ruși retraşi de pe locul unde astăzi se află mânăstirea de maici Vovidenia.

Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi cuprinde credincioşii ortodocşi ruşi veniţi în Ţările Române, începând cu prima jumătate a sec.XVIII-lea, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de Biserica Ortodoxă Rusă şi autorităţile ruseşti, pentru că nu au acceptat reformele în ritualul cultului, iniţiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul sec.XVII.

Se preconizează că prin 1680-1769, un grup de călugări ruşi s-a stabilit în nordul Dobrogei de astăzi (aflat atunci sub dominaţie turcă), în valea dintre satele Slava Rusă, Slava Cercheză şi Fântâna Mare (fostul Bajbunar), numită Valea Bajbunarului. La început, au trăit în pădure, în colibe şi hrube. Primul schit s-a aflat la marginea actualului sat Slava Rusă, dar pentru că aveau nevoie de o mai mare linişte, călugării şi-au refăcut lăcaşul sfânt în pădure, la circa 2,5 km de sat, unde se află şi astăzi. Stareţ la acea vreme era preotul mânăstirii, ieromonahul Evfrosin. După moartea lui, mănăstirea rusă ortodoxă de rit vechi va rămâne fără preot până în anul 1846, când ruşii lipoveni îl aleg ca mitropolit pe fostul mitropolit Ambrosie al Bosniei, care era fără eparhie la acea vreme. Acesta a hirotonit mulţi preoţi şi episcopi pentru credincioşii ortodocşi de rit vechi din România. Ocupaţia la acea vreme - ca şi acum - a călugărilor este Molitva (rugăciunea zilnică) şi apoi activităţile gospodăreşti, biserica fiind totdeauna independentă din punct de vedere administrativ. Numărul călugărilor a crescut în timp, astfel încât, prin anul 1843, aceştia îi cer sultanului Abdul-Azis să le acorde unele privilegii, printre care şi scutirea de dări. Firmanul - emis în 1851 - a fost recunoscut şi întărit de sultanii următori, astfel încât în 1877, la Mânăstirea Uspenia erau îinregistraţi 200 de călugări. După alipirea Dobrogei la statul român, deşi vechile privilegii, au fost păstrate, numărul călugarilor scade simţitor, ajungând la numai 60 la începutul sec.XX, pentru ca acum să fie aici doar 9 călugări.

În mănăstire existau două biserici: Biserica mare - sfinţită în 1883 de către cel de-al treilea ierarh al mănăstirii, arhiepiscopul Irinarh - cu hramul „Uspenia”, care în traducere înseamnă „Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)” sărbătorit pe 28-29 august (stil vechi), când vin pelerini ai comunităţii lipoveneşti din ţară şi străinatate. Cea de-a doua biserică, mai mică (biserica de iarnă), cu hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost sfinţită în anul 1860 de către cel de-al doilea mitropolit creştin, Kiril, şi de episcopul local Arcadie al ll-lea. Hramul este sărbătorit pe 21 noiembrie (stil vechi). În ziua de 29 august, de hramul „Uspenia”, se sfinţeşte apa în mănăstire şi se spală sfintele moaşte. Toate slujbele sunt ţinute în limba slavonă bisericească.

Până în 1994, în lume au existat doar două mânăstiri de rit vechi: Vovidenia (de maici) şi Uspenia (de călugări0. Apoi s-au mai ridicat încă două lăcaşuri de cult de rit vechi în judeţul Suceava.

Fiind scaunul unui episcop, mănăstirea e singurul lăcaș de cult din România, aflat în mediul rural, ce are rang de catedrală. Ea este centrul Eparhiei de Slavă din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi (a lipovenilor). Aici este înmormântat Nicodim Feodotov, al cincilea mitropolit mitropolit ortodox de rit vechi de Fântâna Albă (în perioada 1.10.1924 – 15.10.1926).