Muzeul oului, Vama, 31 mai 2021

Muzeul Oului din Vama este cel mai mare muzeu de acest gen din România. Reuneşte pe 800 m2 peste 11.000 de ouă, dintre care, cam 3500 provin din 82 de ţări de pe toate continentele.

Colecţia aparţine prof. Letiţia Orşivschi, artist român, reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale, laureată la concursuri internaţionale.

Ouăle din muzeu sunt aranjate în 45 de vitrine structurate pe mai multe secţiuni: (1) ouă bucovinene (unele cu o vechime între 50 şi 100 ani), (2) ouă din alte zone ale României, (3) colecţia internaţională (ouă tradiţionale din 82 de ţări ale lumii), (4) creaţii aranjate pe teme (ouă cu motive religioase, florale, abstracte, ouă perforate, ouă cu aplicaţii etc.), (5) creaţiile artistei Letiţia Orşivschi, (6) ouă diverse (ouă din porţelan, ceramică, sticlă, lemn, piatră).

În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo, dar şi ouă cu dimensiuni foarte mici: de gecko, potârniche, vrabie, porumbel, rândunică, prepeliţă, alături de ouă de fazan, păun, raţă, gâscă, curcă, struţ etc.

Aici pot fi văzute ouă perforate din Cehia, ouă pictate şi ouă ,,potcovite” din Ungaria, ouă realizate în tehnici textile, din Luxemburg şi Malta, ouă ,,zgâriate” din Germania, ouă de lemn din Rusia, ouă din lavă vulcanică din Turcia, ouă realizate în tehnica emailului din Caşmirul indian şi pakistanez, ouă din pietre semipreţioase, ouă oferite în dar cu ocazia diverselor evenimente precum naşterea şi căsătoria, ouă cu pene din Bolivia, ouă cu motive zoomorfe, aplicaţii cu mărgele, textile, modele realizate în tuş şi creion, ouă şlefuite din piatră, porţelan, ouă din lemn de diferite esenţe.

Printre exponatele spectaculoase ale muzeului există un ou de emu din Australia, realizat în tehnica zgârierii de un aborigen, cu o vechime de peste 120 de ani, un ou eclozat de crocodil, provenit de pe valea Nilului, pictat de un nubian cu motive zoomorfe, un ou de struţ transformat într-o capelă, care are pardoseala, tavanul şi vitraliile pictate manual. Se află aici şi un ou ce are aplicate peste 2500 de fire de păr împletite, un ou cu ceas, ouă cu mecanisme muzicale, ouă transformate în suporturi de parfum sau în casete de bijuterii, carusele în coajă de ou, replici de ouă Faberge, ouă pe care sunt reproduse picturi celebre sau pe care sunt pictate clădiri, palate şi castele cunoscute, dar si ouă lucrate în tuş pe care apar citate în limbile arabă, ebraică, japoneză, franceză.

În secţiunea destinată ouălor şlefuite din alte materiale pot fi văzute ouă din lemn exotic (tec, amarant, santal, plută, abanos, măslin, eucalypt), ouă din piatră şi pietre semipreţioase (ouă de jad, cuarţ, lapislazuli, malachit, labradorit, azurit), ouă din porţelan fin (de Meissen, Sevres, Rosenthal, Bavaria, Reuter din Germania, de Kutahya şi Iznik din Turcia, porţelan japonez de Satsuma, porţelan olandez de Delft, porţelan englezesc de Jasper) şi ouă lucrate în tehnica Cloisonee.

În 2013, când s-a întocmit un ,,Top 10 frumuseţi rurale ale României’’, Muzeul Oului Vama s-a clasat pe locul al şaselea dintr-o listă de 51 obiective, fiind singurul muzeu din acest clasament.






















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Petra Mică, Iordania – 22 martie 2023