Herghelia Mangalia - 25 octombrie 2022

Înfiinţată în anul 1926 (deschiderea oficială a fost pe 5 octombrie 1928), herghelia de la Mangalia este cel mai mare complex de acest gen din sud-estul Europei şi adăposteşte aproximativ 350 de cai de rasă în special pursânge arab, la care se adaugă (în general împrumutaţi) huţul, lipiţan, semigreu şi ponei. În timpul domniei Regelui Ferdinand s-au adus aici primii cai pursânge arab, cu scopul de a se crea o pepinieră a acestei rase; caii erau folosiţi în unităţile de cavalerie ale armatei. Între 1936 şi 1941 herghelia a importat din Polonia linii noi de pursânge, completată după război cu specii noi de cai aduşi din Ungaria şi Franţa. Condiţiile de climă specifice zonei au permis formarea unui cal arab de Mangalia cu calităţi deosebite. Rasa pursânge arab este cea mai apreciată și cea mai veche rasă cabalină. Acești cai sunt deosebit de frumoși, energici, grațioși, adaptaţi curselor de galop sau de anduranță și pot alerga cu o viteză de 40 km/h. Este o rasă foarte rezistentă la condițiile de întreținere vitrege și la schimbările climatice.

Domeniul Hergheliei Mangalia s-a extins în timp la peste 600 de hectare, din care 400 sunt folosite pentru cultivarea plantelor de nutreţ, iar 19 ha sunt dedicate bazei hipice (8 grajduri, hipodrom care poate găzdui până la 500 de spectatori, bază pentru antrenament şi concursuri cu obstacole, şi o bază de agrement – unde se poate practica echitaţia). Hipodromul Mangalia este singurul din România conceput special pentru cursele de galop. Vara, el găzduieşte competiţii de călărie la care iau parte herghelii şi crescători din toată ţara.

Herghelia este situată la 3 Km nord de Mangalia şi la 500 m de mare. Periodic, caii hergheliei sunt antrenaţi pe malul mării, între staţiunile Saturn şi Venus.

Exemplarele de pursânge arab din Mangalia sunt vedetele mai multor filme româneşti - unul dintre acestea fiind „Mihai Viteazul".

Datorită timpului limitat, noi am vizitat doar cele două grajduri dedicate cailor de montă (Grajdul 1 – cu armăsari pursânge arab, 2 lipiţani şi 4 huţul, Grajdul 2 – cu iepe). Armăsarii pot fi închiriaţi şi luaţi de cei interesaţi pentru montă. Plus că pot fi “cumpăraţi” pentru o perioadă de timp. Ne-au cam dezumflat informaţiile date de grăjdari: caii din grajdul 1 – o frumuseţe după cum se vede şi din poze – sunt exclusiv pentru montă. Ei sunt scoşi la plimbare doar 15 minute pe zi, aşa că nu rezistă la o plimbare mai lungă. Nici cu mânjii nu am avut noroc. Fuseseră mutaţi de lângă iepe cu o zi înainte de vizita noastră.




































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Petra Mică, Iordania – 22 martie 2023