Complexul rupestru Aluniş – 20 noiembrie 2022

Zona Aluniş-Nucu-Bozioru din Munţii Buzăului, adăposteşte aproximativ 30 de aşezări rupestre între care cea mai cunoscută este biserica din satul Aluniş, care funcţionează de peste 700 de ani. Complexele de aşezăminte creştine rupestre (biserici, chilii, monumente de artă creştină săpate sau sculptate direct în piatră) sunt numite generic "agatoane“. Cel mai accesibil complex rupestru este cel de la Aluniş, la care se poate ajunge din Buzău pe DN 10, după localitatea Pătârlagele (57 km de Buzău). Acesta este format din trei mici chilii și o bisericuţă (8,80 m lungime, 4 m lăţime şi 2,80 înălţime), al cărei naos și altar sunt săpate în stâncă, iar pridvorul și clopotnița sunt înglobate într-o structură de lemn. Biserica are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Curtea din jurul bisericii este acum și locul unui mic cimitir.

La intrarea în biserică, există un pridvor de lemn din 1825, apoi naosul şi altarul - care sunt săpate în stâncă şi despărţite de doi pilaştri. Pe unul scrie cu chirilice "Ma(teio) leat 7056" (1548). Pe peretele nordic al altarului este o altă inscripţie - în paleoslavă - din care s-au descifrat doar numele ctitorilor legendari Simion şi Vlad şi al ieromonahului Daniil. În anul 1870 s-a pus o catapeteasmă din lemn de stejar, cu icoane din tablă de zinc. Pridvorul - pronaos este împodobit cu picturi, tot pe tablă de zinc. După anul 1871 locaşul de cult a devenit biserică parohială. Este una dintre puţinele locaşuri din România săpate în piatră, în care încă se mai slujeşte.

Legenda spune că biserica a fost săpată în stâncă de doi ciobaniVlad şi Simion. Se spune că unul din ei a auzit în timpul somnului un glas care îl îndemna să sape în stâncă, deoarece va descoperi icoana Sfintei Fecioare Maria. Ciobanul a făcut întocmai și a găsit icoana. Acest fapt l-a determinat să sape încăperea bisericii, împreună cu celălalt cioban și cu ajutorul sătenilor.

Tradiția orală plasează acest eveniment în anul 1274. Atestările documentare datează dintr-o perioadă mai târzie, din sec.XVI. Astfel, este un hrisov al domnitorului Mihnea Turcitul din 1586-1587 prin care soţia lui, doamna Neaga, înzestrează schitul, făcându-l mânăstire; între anii 1649 - 1668 are loc o lărgire a bisericii iniţiale. Sunt consemnate litigii cu moşnenii din Scăeni, care recunosc încălcarea hotarelor şi dau în 1652 "pentru odihna mânăstirii" un zapis că "nu avem treabă" în lacul lui Samar, al Alunişului.

Conform mențiunilor lui Alexandru Odobescu, în urma cercetărilor ce le-a efectuat în anul 1871, în trecut ansamblul monahal îngloba șapte chilii. Prima chilie ce poate fi observată se află în stânga bisericii și este o micuță încăpere – ca o nişă - săpată la baza peretelui stâncos. Stânca din dreapta bisericii adăpostește două chilii aflate pe nivele diferite. Prima chilie se află la nivelul solului și are două mici încăperi, luminte prin două mici ferestre. Prima încăpere servea probabil ca bucătărie având un orificiu ca un horn, iar cea de-a doua era destinată odihnei, având sculptată din piatră un soi de laviță. Sus pe stâncă se află a doua chilie săpată aici: o singură încăpere, cu ușă și o mică fereastră. Interiorul ambelor chilii poartă urme de scriere chirilică pe alocuri. Complexul rupestru mai conţine alte trei chilii neterminate, una astupată cu bolovani şi alta pe culme - pentru străjuire.







































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Jerash, Iordania – 20 martie 2023

Castelul Qusayr 'Amra, Iordania – 21 martie 2023

Femeile scafandru din Insula Jeju, Coreea de Sud: 14-15 martie 2024