Muzeul petroglifelor din din Alta, Hjemmeluft, Norvegia – 3 iulie 2023

Fiordul Alta (Altafjorden) este un braț al Mării Barents. Spre deosebire de fiordurile din sudul Norvegiei -  înguste și flancate de pereți verticali - acesta este mai deschis, oferind o imagine mult mai largă. Muzeul din Alta, situat în zona Hjemmeluft (în limba Sami: Jiepmaluokta – „Golful Focilor”), găzduiește cea mai mare concentrare de artă rupestră realizată de vânători-culegători din Europa de Nord. Este inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 1985.

Există peste 3.000 de figuri doar în zona Hjemmeluft (și peste 6.000 în întreaga regiune Alta), care descriu viața preistorică: vânătoare de reni și urși, pescuit (inclusiv balene și halibut), bărci și figuri umane angajate în diverse ritualuri. Gravurile sunt împărțite în 4 perioade principale, datând de la 5200 î.Hr. până la 500 î.Hr. O rețea de poteci din lemn și piatră de peste 3 km oferă acces optim asupra panourilor de piatră - oferind în același timp şi o vedere panoramică asupra fiordului Alta. Desenele au fost realizate inițial la nivelul mării. Din cauza fenomenului de ridicare a scoarței terestre după ultima eră glaciară, stâncile s-au înălțat, astfel că cele mai vechi desene se află acum la peste 26 m altitudine față de nivelul actual al mării, iar cele mai noi sunt mai aproape de țărm.

Petroglifele de la Hjemmeluft sunt sculptate în gresie, o rocă sedimentară formată prin acumularea și cimentarea granulelor de nisip. Suprafața stâncilor a fost șlefuită natural de către ghețari în timpul ultimei ere glaciare, lăsând în urmă panouri netede, ideale pentru „desen”. Pe suprafața stâncilor de la Hjemmeluft se pot observa mici crăpături sau denivelări naturale. Arheologii au descoperit că artiștii preistorici le foloseau adesea pentru a reprezenta elemente din peisaj (de exemplu, o crăpătură în stâncă putea fi folosită pentru a simboliza un râu în scenă).

În prezent, pentru a fi mai ușor de observat de către vizitatori, multe dintre desene sunt umplute cu un pigment roșu-ocru. Decizia de a vopsi gravurile a fost bazată pe criterii științifice și de accesibilitate. Motive:

Mulți dintre creatorii originali foloseau ocru roșu (un oxid de fier amestecat cu grăsime animală sau sânge) pentru a-și scoate în evidență lucrările. Urme de pigment au fost găsite în diverse situri de artă rupestră din Scandinavia.

În plus, fără pigment, petroglifele sunt extrem de greu de observat cu ochiul liber, deoarece adâncimea gravurii este adesea de doar câțiva milimetri. Vizibilitatea depinde mult de unghiul luminii solare; la prânz, când soarele este sus, desenele „dispar” pe suprafața gri a gresiei.

Una din gravurile fotografiate  reprezintă o barcă cu pasageri, remarcată şi de exploratorul Thor Heyerdhal.

 

Izolarea zonei şi faptul că stâncile erau acoperite de licheni, a făcut ca petroglifele să fie descoeprite foarte târziu: abia în 1973. Câţiva vizitatori mai importanţi:

-   Thor Heyerdahl. (cunoscut pentru expediția Kon-Tiki) a fost fascinat de bărcile gravate din Alta, similare cu cele pictate în Gombustan (Azerbadjan). El a sugerat că norvegienii au migrat dinspre Caucaz spre Alta – fapt infirmat de datele genetice.

-   Kristian Birkeland. Fizician, care a stabilit primul observator de auroră boreală pe muntele Haldde (vizibil din zona muzeului). Munca lui a pus Alta pe harta științifică a lumii. Bancnota de 200 de coroane norvegiene (ediția veche), are portretul lui și muntele din Alta.

-   Jo Nesbø - autor de romane polițiste - folosește adesea peisajele Norvegiei și singurătatea fiordurilor precum cel din Alta, pentru a sublinia izolarea și forța naturii.

-   Neil Oliver, faimosul arheolog și prezentator britanic, a vizitat Alta pentru documentarele sale difuzate de BBC, despre expansiunea oamenilor în nordul Europei.

-  Regina Sonja a Norvegiei este un vizitator frecvent și un mare fan al zonei. Fiind o pasionată de drumeții și de artă, ea a inaugurat multe dintre potecile și expozițiile muzeului.

-  Mulți poeți norvegieni contemporani au scris despre "vânătorii de ren de la Alta", imaginându-și momentele în care dălțile de piatră ciopleau gresia de aici. 

 

Muzeul Alta ataşat site-ului, integrează istoria antică cu elemente de modernitate (ex. expoziția de vehicule de epocă, precum Arctic Cat Mini Bike), oferind o perspectivă asupra evoluției tehnologice în regiunea Finnmark.

 

Pe glob, alte site-uri de artă rupestră deschise publicului – toate monumente UNESCO - sunt la Gobustan (album pe care l-am postat acum câţiva ani); Tanum, Suedia - peste 1.500 de situri cu gravuri ce datează din Epoca Bronzului; Valcamonica (primul sit din Italia inclus în UNESCO în 1979) – peste 140.000 petroglife care acoperă 8.000 de ani de istorie (de la vânători-culegători până la scene de duel și agricultură din Epoca Fierului);  Tamgaly, Kazahstan - aproximativ 5.000 de petroglife, cele mai faimoase fiind „divinitățile-soare” (oameni cu capete sub formă de discuri solare radiante); Twyfelfontein, Namibia - peste 2.500 de gravuri în gresie roșie, cu o tehnică de cioplire în piatră foarte asemănătoare cu cea din Norvegia; Lacul Onega și Marea Albă, Rusia - Incluse în UNESCO în 2021, înfățișează oameni pe schiuri (printre cele mai vechi reprezentări din lume), bărci și animale polare.