Casa Darvas-La Roche, Oradea – 5 mai 2023

 Casa Darvas-La Roche este un monument istoric și de arhitectură din Oradea, proiectat de frații Joszef şi Laszlo Vago. Este considerată una dintre cele mai originale proiecte arhitecturale de la început de secol. Imre Darvas (1864-1913) a fost un important industriaș evreu din Oradea, care se ocupa cu exploatarea lemnului. Întreprinderea sa înființată în 1903 era înregistrată în 1909 ca "Exploatarea Forestieră La Roche și Darvas", alături de bancherul elveţian Alfred LaRoche care - pe baza unor nerambursări de credite - devenise proprietarul unor exploatări de lemn. Darvas a cumpărat în mai 1908 casa de pe strada Iosif Vulcan nr. 11 (pe atunci Rimanoczy utca) de la un anume Ignacz Erlich, şi s-a decis să construiască în locul ei o reședință privată. Clădirea a fost ridicată între anii 1909 şi 1912 de către fraţii László şi József Vágó în stil Art Nouveau. Este unică prin frumuseţea şi modernitatea sa, fiind una din cele mai originale creaţii arhitecturale europene de la începutul secolului XX.

    Imre Darvas moare în 1913, iar firma sa intră în faliment. O placă de marmură de la intrarea în casă arată că a fost locuită, de-a lungul timpului, de mai multe familii, şi îi evocă pe locatarii evrei care au devenit martiri în anii 1944 - 1945. După ce între 1916 şi 1947 a fost vândută şi cumpărată de mai multe ori, este naţionalizată şi transformată în centru sportiv, apoi în sediu al echipei de fotbal F.C.Bihor. În anii 2010, echipa FC Bihor a fost evacuată din clădire, iar administrația locală a achiziționat spațiile private, devenind proprietar unic. În prezent, Casa Darvas La Roche a fost reabilitată cu fonduri europene şi găzduiește singurul muzeu Art Nouveau din România.

Clădirea este construită în stil Secession vienez cu forme simplificate, geometrice. Planul clădirii este în formă de L, cu front stradal dublu: fațada principală spre strada Iosif Vulcan, iar cea secundară spre Criş. Întreaga fațadă este placată cu marmoră, la intersecția plăcilor aflându-se butoni semisferici din cărămidă smălțuită. Fațada secundară este mai simplă, terasele coborând în trepte până în stradă. Clădirea este foarte importantă, fiind un monument istoric reprezentativ pentru dezvoltarea stilului Secession în România.

O atracţie deosebită o reprezintă vitraliile ce decorează faţadele şi încăperile principale. Feroneria casei este de asemenea foarte valoroasă, cu un design ce stilizează în viziunea Secessionului vienez motive vegetale cu semnificaţii simbolice. Printre piesele unicat se numără fântâna din hol decorată cu elemente geometrice din ceramică de Zsolnay, precum şi cele două măşti de calorifer confecţionate din aramă ştanţată, perforată cu decupaje geometrice. Prezintă de asemenea interes clanţele uşilor şi cremonele ferestrelor, toate particularizate prin monograma proprietarului « DI ». Definitorii ca elemente reprezentative pentru stilul Secession sunt şi stucaturile ce decorează tavanele tuturor încăperilor. Remarcabil este tavanul sufrageriei, bogat decorat cu motive vegetale luxuriante. Mobilierul în stil neo-rococo, din lemn de paltin vopsit alb s-a păstrat în dormitor: pat cu baldachin, noptiere şi comodă cu trei sertare decorate cu alamă turnată şi cizelată, dulap cu trei uşi, uşa centrală având cristal şlefuit, oglindă de perete din cristal veneţian şi lemn de esenţă exotică, masă circulară cu patru picioare arcuite, masă de toaletă cu suprafaţă plană din furnir de paltin mazarit şi candelabru cu şase braţe cu sticlă opalescentă. Bucătăria păstrează din mobilierul original o sobă de gătit cu plăci de faianţă şi plită tuci precum şi faianţa şi pavimentul decorat cu motive geometrice alb-albastre.