Biserica „Izvorul Tămăduirii”, Calafat – 25 februarie 2023

 Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Calafat - cunoscută şi sub numele de Biserica „Grecească” - a fost zidită pe un teren donat de ctitorul ei, Hagi Panait Theodoru (al cărui mormânt se află în curte), fiind amplasată în cel mai înalt (şi pitoresc) loc al oraşului, la o înălţime de peste 70 de metri deasupra nivelului Dunării, cu vedere spre Dunăre şi Vidin. Panait Theodoru – aromân - s-a născut în 1808, în localitatea Agrafa din Epirul Grecesc. În tinereţe a ajuns la Ierusalim, căpătând supranumele de Hagi, iar de la puterea politică a Greciei - pentru merite deosebite – a primit titulatura de „cavaler”, titlu de nobleţe pentru acea vreme. În ultima parte a sec. XIX vine în România, fiind atestat ca arendaş de moşii în Oltenia şi în sudul acesteia (Maglavit, Fântâna Banului). Nu se ştie când şi în ce împrejurări ajunge la Calafat, unde întemeiază „Comunitatea elenă din Calafat”. Fiica lui Hagi Panait Theodoru şi a soţiei sale Ana, Theodora Theodoris se căsătoreşte cu Mihalache Coandă şi cuplul va trăi la Craiova, Calafat şi Perişor. Ei au avut 3 băieţi şi 3 fete. Constantin Coandă, întâiul născut al familiei, viitorul general de corp de armată, ministru şi preşedinte de Senat, avea să fie tatăl lui Henri Coandă.

    Terenul din proprietatea lui Panait Theodoru este donat comunităţii elene, cu scopul declarat de a se construi aici o biserică. Cu sprijinul acesteia, în 1864 începe construcţia, finalizată în 1874. Biserica este din cărămidă de Panciova – Serbia, adusă cu şlepurile pe Dunăre, apoi cărată cu carele. Construcţia este în formă de navă, având grosimea zidului de peste 1 metru, lăţimea de 15 m, lungimea de 22 m, iar înălţimea de 20 m. Tablourile ctitorilor bisericii sunt făcute la Viena, în 1866. Biserica are 3 turle, două pe pronaos şi una pe naos, ce se sprijină pe stâlpi în formă pătrată, legaţi între ei cu arce de cerc pe care stau aşezate bolţi dispuse în valuri. Turla cea mare, cea de pe naos – pantocratorul – este de formă octogonală, cu ferestre mari pe fiecare parte. În naos este un amvon la care duce o scară în spirală – deosebit prin sculptura sa în lemn - precum şi scaunul arhieresc. Tot aici, pe partea dreaptă se află un epitaf realizat prin cusătură în basorelief din fir de aur şi argint, reprezentând scena punerii Domnului Hristos în mormânt. În interiorul bisericii sunt 4 policandre de cristal de Murano (veritabil). Pictura este realizată în ulei, refăcută în 1985. Biserica are în partea de răsărit un beci destul de adânc, pardosit cu cărămidă, gândit probabil şi ca loc de refugiu.

În perioada Războiului de independenţă, locaşul a suferit avarii grave aici fiind amplasată bateria “Ştefan cel Mare”, care a tras primele salve din război. Ca urmare a loviturilor, turla bisericii a fost distrusă complet. Acest lucru este consemnat de raportul întocmit de comandantul artileriei oraşului, unde se menţionează că: „17 lovituri au fost îndreptate asupra Bisericii Greceşti, unde se găsea ofiţerul observator şi staţia telegrafică; un obuz a lovit uşa bisericii, a intrat înăuntru, a explodat şi a sfărâmat ornamentele; un altul a pătruns în acoperiş, un al treilea a lovit turnul. În urma acestora, ofiţerul nu mai putea face observaţiile din cauza zgomotului şi a norului de pulbere. Un al patrulea obuz pătrunde prin fereastra din faţa bisericii rupând grilele, face explozie în interior dărâmând şi lovind mai multe părţi din interior, un al cincilea loveşte în turnul din mijloc trecând prin ferestrele pe care le scoate din zidărie şi în fine, al şaselea cade înâuntrul bisericii, rupând sârmele conductoare şi aparatele. Din acest moment, atât ofiţerul cât şi telegrafiştii geniului au fost siliţi a părăsi biserica şi a se adăposti mai înapoi şi în lături după un mal de pământ”. Primul Război Mondial a lăsat şi el urme în trupul bisericii, iar cel de-al doilea i-a produs grave stricăciuni: în 26 august 1944 un obuz tras de pe şlepurile nemţeşti ce urcau pe Dunăre a pătruns pe una din ferestrele aflate pe partea nordică şi a explodat în interior distrugând o parte din catapeteasmă. Lăcaşul a trebuit abandonat, biserica rămânând închisă timp de trei decenii, fiind deschisă o singură dată pe an, la Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea hramului. Abia în 1974 biserica a fost redată cultului.