Casa care dansează – Praga, 25 aprilie 2024

 Casa care dansează (Tančící dům), sau Fred și Ginger, este porecla dată clădirii Naţionale-Nederlanden de pe cheiul Rašín, din Praga, proiectată de către arhitectul croato-ceh Vlado Milunić, şi construită de acesta în colaborare cu arhitectul canadiano-american Frank Gehry, pe malul râului Vltava, în apropiere de podul Jirásek. Clădirea a fost proiectată în anul 1992 și finalizată în 1996. Designul a fost controversat la momentul respectiv, deoarece clădirea contrasta cu stilurile baroc, gotic şi Art Nouveau specifice clâdirilor din capitala cehă, iar mulţi specialişti considerau că ea nu se potrivește cu aceste stiluri arhitecturale. Gehry a numit inițial clădirea Fred și Ginger (după celebrii dansatori Fred Astaire şi Ginger Rogers – clădirea seamănă cu o pereche de dansatori), dar acest nume este acum foarte rar folosit.

„Casa care dansează” este situată pe terenul unde era o casă distrusă la bombardarea orașului Praga de către americani, în 1945. Zona ruinată a fost curăţată abia în 1960. Unul din terenurile vecine era deținut de familia lui Václav Havel, care și-a petrecut acolo o mare parte a vieții. În 1986, arhitectul V. Milunić a conceput ideea realizării unui proiect care să valorifice acel loc și l-a discutat cu vecinul lui, Václav Havel. După Revoluţia de Catifea din 1989, Vaclav devine preşedintele Cehiei şi a hotărât ca Milunić să studieze amplasamentul, specrând într-un clădire cu funcţie culturală. Grupul financiar olandez Nationale-Nederlanden (ING Bank din 1991) a fost de acord să sponsorizeze construcția unei clădiri pe acel loc, l-a ales pe Milunić ca arhitect principal și l-a rugat să-și ia ca partener un alt arhitect renumit pe plan mondial pentru a realiza proiectul. După refuzul arhitectului francez Jean Nouvel (din cauza suprafeței prea mici), arhitectul canadiano-american Frank Gehry a acceptat invitația. Cei doi au dezvoltat ideea originală a lui Milunić de realizare a unei clădiri compuse din două părți, una statică și alta dinamică („yin și yang”), care trebuiau să simbolizeze tranziția Cehoslovaciei de la un regim comunist la o democrație parlamentară.

Stilul este cunoscut sub numele de arhitectură deconstructivistă (numită de cei doi arhitecţi „neo-barocă”) datorită formei sale neobișnuite. Forma „dansantă” este susținută de 99 panouri de beton, fiecare cu o altă formă și dimensiune. În partea superioară a clădirii se află o mare structură din metal răsucit poreclită Medusa. Înconjurată de clădiri din secolele XVIII-XIX, Casa care Dansează are două corpuri centrale. Primul este un turn de sticlă, care este apropiat până la jumătate din înălțime și este susținut de piloni curbi, iar cel de-al doilea este paralel cu râul și are pereţi care urmează o mișcare ondulată și distribuită prin intermediul ferestrelor nealiniate.

La intrarea în clădire se află statuia unei dansatoare de culoare (personal, cred că este Josephine Baker, dar nu am găsit nici o referinţă).

Clădirea este reprezentată pe o monedă de aur cu valoarea de 2.000 de coroane cehe emisă de Banca Națională, care face face parte dintr-o serie denumită „Zece secole de arhitectură.