Monreale, Sicilia – 26 aprilie 2023

Monreale (siciliană: Murriali) este un oraș legat administrativ de Palermo, în Sicilia. Este situat pe versantul Monte Caputo, cu vedere la valea „La Conca d’oro” (Coaja de Aur), o zonă cultivată cu portocali, măslini și migdali. Orașul – circa 39.000 de locuitori - se află cam la 7 Km sud de Palermo.

Catedrala din Monreale este una dintre cele mai mari şi frumoase catedrale ale lumii, monument din Patrimoniul Mondial UNESCO.

După ocuparea oraşului Palermo de către arabi în anul 831 (Emiratul Siciliei), episcopul din Palermo a fost nevoit să-şi mute scaunul de reşedinţă în afara capitalei. Titlul de catedrală a fost dat - cu această ocazie - unei bisericuţe Aghia Kiriaki, dintr-o localitate învecinată, numită ulterior Monreale.

În 1172 are loc cucerirea normandă, şi creştinii au putut să se întoarcă în vechea catedrală a oraşului. Perioada în care catedrala s-a aflat în Monreale a avut, probabil, un rol important în decizia luată de regele William al II-lea de a ridica o clădire fastuoasă pe locul fostei Biserici a Sfintei Chiriachi. Acesta a adus - din Cava de Tirreni - pe călugării benedictini, împreună cu biserica lor, dându-le numeroase proprietăţi. Monreale-ul a ajuns astfel sediul arhiepiscopului mitropolit al Siciliei, care de atunci a exercitat o influență semnificativă asupra insluei.

Biserica a fost începută în 1174 și finalizată patru ani mai târziu, fiind una dintre cele mai mari şi frumoase exemple de arhitectură normandă. În 1182 biserica, cu hramul Nașterea Fecioarei Maria, a fost - printr-o bulă a Papei Lucius al III-lea - ridicată la rangul de catedrală mitropolitană.

Catedrala făcea parte dintr-un ansamblu mai mare, alături de care se mai ridică şi o abaţie, Palatul Regal şi o clădire de reşedinţă a arhiepiscopului.

Dimensiunea sa este de 102 m lungime și 40 m lățime. Fațada este caracterizată de două turnuri mari (unul parțial distrus de fulger în 1807) și un portal cu uși romanice din bronz decorate de Bonanno Pisano în 1186. Uşile - de 7,8 m cu 3,7 m, au 42 de panouri pătrate reprezentând scene biblică. Portalul inferior, din aceeași epocă, are 28 de panouri care prezintă sfinți și evangheliști.

Interiorul este împărțit prin arcade ogivale și prezintă subicete biblice executate în timpul domniei lui William al II-lea și Tancred al Siciliei. Ceea ce uimeşte este faptul că nu avem de-a face cu fresce, ci cu 6.340 mp de mozaicuri, care împodobesc toate zidurile din interior - fiind realizate într-o perioadă foarte scurtă de timp (1179 – 1182). Maiestria şi stilul arată că artiştii au venit din Imperiul Bizantin - foarte probabil de la Constantinopol.

Programul iconografic a fost împrumutat de la Capela Palatină, iar pentru absidă, creatorii s-au inspirat mai mult din catedrala de la Cefalu. Un bust mare al lui Iisus Pantocratorul ocupă toată partea din faţă. În zona următoare, Fecioara - desemnată prin inscripţia greacă drept Panachrantos (Preacurata) tronează cu Pruncul între arhanghelii Mihail şi Gavril şi cei 12 apostoli. Urmează paisprezece sfinţi şi sfinte, onoraţi de biserica latină, majoritatea lor formând obiectul unei evlavii deosebite în Sicilia şi Italia. Se remarcă prezenţa lui Thomas Becket, ucis în 1170 şi canonizat încă din 1173.

Careul central şi laturile transeptului sunt ocupate cu scene din viaţa lui Hristos, dispuse într-o ordine inspirată de Evanghelia după Luca.

În nava centrală sunt prezentate episoadele Facerii. Începând cu naosul de pe peretele sudic al culoarului central, cu rândul superior al imaginilor și mergând în sensul acelor de ceasornic, se pot vedea crearea Evei, gonirea din Rai, arca lui Noe, poveştile lui Abraham și Jacob. Se încheie pe peretele nordic cu Patimile, Răstignirea și Învierea. Sfinții, arhanghelii și apostolii umplu absida, ajungând la un punct culminant, cu imaginea monumentală a lui Hristos Pantocratorul.

În sanctuar, sub pictura din mozaic ale lui William al II-lea, stau tronurile regelui (pe stânga) și episcopului (pe dreapta). Pe culoar sunt mormintele din sec.XII ale regilor normanzi: sarcofagul din porfir al lui William I și sarcofagul de marmură al lui William al II-lea. Pe partea stângă sunt mormintele soției lui William I și fiii mai tineri, iar în perete este urna cu inima regelui francez canonizat Ludovic al IX-lea (mort în 1270 în timpul cruciadei sale în Tunis).

În secolul al XIX-lea, căsătoriile minorilor, sau cele efectuate fără binecuvântarea părinților miresei, erau cunoscute drept „căsătoriile lui Monreale”, potrivit Eliza Lynn Linton. Acestea se refereau la căsătoriile efectuate în locuri îndepărtate, unde legea era mai puțin respectată. Ceva gen Gredna Green din Anglia.

Mănăstirea ataşată – fostă benedictină - este la fel de spectaculoasă. Cele 26 de arcuri de pe fiecare dintre cele patru laturi se deschid spre grădina luxuriantă și sunt susținute de 228 de coloane duble, cu decorațiuni influențate de arta medievală provensală, burgundă, arabă și de Salerno. Nu sunt două perechi de coloane la fel, iar în colțuri există patru coloane mai mici cu lucrări de relief.

Într-un colț există o fântână cu coloane ornamentate, iar în centru, apa iese dintr-un stâlp cu un model în zigzag și decorațiuni sculptate în partea de sus.

În interiorul abatiei se mai găseşte şi o expoziţie cu obiecte vechi de podoabă din spaţiul mediteraneean.