Krýsuvík, Islanda – 14 august 2014

Krýsuvík este o regiune situată în centrul Peninsulei Reykjanes, foarte activă din punct de vedere vulcanic. Geologic este un sistem de fisuri lung de aproximativ 50 km și lat de 5 km, presărat cu formațiuni geologice specifice, cum ar fi:

Maars: cratere de explozie formate atunci când magma fierbinte întâlnește brusc apa freatică (exemplu – Grænavatn), şi Hyaloclastite (Móberg): munți (cel de lângă Seltún) formaţi prin erupții subglaciare, când lava s-a răcit brusc sub gheață, rezultând o rocă fărâmicioasă.

Cea mai cunoscută parte a Krýsuvík este câmpul geotermal Seltún. Aici, pământul este colorat în culori vii cu nuanțe intense, în contrast cu rocile vulcanice negre din jur. Predomină culorile:

Galben intens (Sulf): Hidrogenul sulfurat urcă din magmă și, în contact cu oxigenul de la suprafață, se solidifică sub formă de cristale de sulf.

Roșu spre cărămiziu: Fierul din roca de bazalt se oxidează şi „rugineşte” rapid din cauza temperaturii și a umidității.

Gri/Albăstrui (Pirită/Argilă): În zone cu oxigen puțin, sulful reacționează cu fierul formând pirită sau sau argile bogate în silicați.

Alb/Gri deschis (Gips/Siliciu): Acidul sulfuric dizolvă roca şi rămâne doar scheletul de siliciu originar.

 

Există numeroase bazine cu noroi care bolborosesc, emisii de vapori sulfuroși și izvoare de apă fierbinte. Miroase a sulf, iar aburii calzi se ridică peste tot. Bazinele de noroi (numite în islandeză leirhverir) se formează acolo unde cantitatea de apă este restrânsă (altfel ar fi un izvor termal) şi acidul concentrat transformă roca în caolinit (argilă fină), iar gazele care încearcă să iasă la suprafață prin acest „piure” gros creează bule specifice care pocnesc. Aciditatea solului în aceste puncte este similară cu acidul din baterii, motiv pentru care vegetația lipsește în totalitate.

 

Datorită depozitelor masive de sulf, zona Krýsuvík a fost exploatată industrial în sec.XVIII-XIX. Regatul Danemarcei și ulterior companii britanice au construit aici furnale de rafinare a sulfului – materie primă esențială pentru fabricarea prafului de pușcă, iar zona a devenit un loc de interes strategic internațional în timpul diverselor războaie europene

 

Krýsuvík a fost inițial o fermă bogată situată pe coastă. Cam prin 1151–1188, o serie de erupții masive cunoscute sub numele de „Focurile de la Krýsuvík” au acoperit ferma cu lavă, forțând mutarea așezării mai spre interior. În sec.XIX, moșia era extrem de vastă, iar Krýsuvík devenise un nod pentru vechile trasee care legau coasta de sud de restul țării. Odată cu industrializarea pescuitului și mutarea populației către orașele mari, ferma a început să decadă, fiind abandonată definitiv în jurul anului 1950.

Situl Húshólmi este alt punct de reper. Aici, sub straturile de lavă din sec.XII, arheologii au găsit rămășițe ale unor garduri de piatră și structuri care par să dateze de dinainte de anul 874 (data oficială a colonizării Islandei), o dovadă că zona a fost locuită de călugări irlandezi sau alți exploratori timpurii înainte de sosirea vikingilor.

 Deoarece se află pe granița dintre plăci, Krýsuvík este sub monitorizare constantă. Zona produce frecvent „roiuri de cutremure”. De cele mai multe ori acestea sunt mici, dar amintesc că peninsula se extinde cu aproximativ 2 cm pe an.

Evident, locul este bogat în legende. Cea mai faimoasă este cea a fantomei Gunna (Gudrún Önundardóttir), care a dat numele zonei de lacuri termale, Gunnuhver. Se spune că acum aproximativ 400 de ani, Gunna era o femeie săracă, ce locuia pe pământurile unui fermier bogat pe nume Vilhjálmur. Cum ea nu și-a putut plăti chiria, Vilhjálmur i-a confiscat singura posesie de preț: un ceaun de cupru în care își gătea mâncarea. Nebună de furie, Gunna a refuzat să mai mănânce și, în scurt timp, a murit de foame și jurând răzbunare. În ziua înmormântării, sicriul ei s-a simțit suspect de ușor, iar cei care săpau groapa au auzit o voce șoptind: "Nu e nevoie să sapi adânc, nu voi sta mult acolo". La scurt timp, Vilhjálmur a fost găsit mort, cu corpul zdrobit. Gunna s-a întors ca un afturganga (spirit reîntors din morți) şi a început să bântuie întreaga peninsulă, atacând oameni și animale. Disperați, locuitorii au cerut ajutorul unui preot local, Eiríkur, cunoscut pentru cunoștințele sale de magie albă. Eiríkur a dat localnicilor un ghem de lână. I-a pus să lase un capăt al firului în mâinile lui Gunna, iar celălalt capăt să-l arunce în cel mai mare izvor de noroi clocotit. Fire posesivă, Gunna a apucat ghemul și l-a urmat până când a căzut direct în aburii fierbinți ai pământului. De aceea, se spune că bolboroselile și urletele vaporilor din zonă nu sunt doar gaze geologice, ci ecoul luptei lui Gunna, care încearcă să iasă.

 Pe lângă povestea lui Gunna, peisajul de la Krýsuvík este plin de formațiuni stâncoase despre care se spune că sunt:

Troli pietrificați: Multe dintre coloanele de bazalt din jurul lacului Kleifarvatn sunt considerate a fi troli care au fost surprinși de lumina soarelui și s-au transformat în piatră.

Monstrul din lac: Există legende despre o creatură uriașă, asemănătoare unui șarpe sau unei balene, care locuiește în adâncurile lacului Kleifarvatn.

 

Personalităţi atrase de Krýsuvík:

Robert Bunsen (1811–1899:) Celebrul chimist german (inventatorul arzătorului Bunsen) a vizitat Krýsuvík în 1846. A studiat compoziția gazelor vulcanice și a solfataratelor de aici. Pe baza observațiilor din Krýsuvík, Bunsen a formulat teorii fundamentale despre formarea acidului sulfuric în natură și despre modul în care funcționează gheizerele. Studiile lui au pus bazele geochimiei moderne.

Sveinn Pálsson (1762–1840): Medic și naturalist islandez, considerat pionierul glaciologiei și vulcanologiei în Islanda. În jurnalele sale de călătorie de la sfârșitul sec.XVIII, a descris zona Krýsuvík. El a fost primul care a încercat să explice fenomenele geotermale prin prisma observației sistematice, menționând potențialul economic al sulfului.

În literatură, cel mai cunoscut „ambasador” al locului este scriitorul Arnaldur Indriðason, regele romanelor polițiste islandeze. „Lacul fără scurgere” (Kleifarvatn) este unul dintre cele mai populare romane ale sale. Povestea începe când nivelul apei din lacul Kleifarvatn scade dramatic în urma unui cutremur, scoțând la iveală un schelet legat de un vechi aparat de emisie-recepție rusesc.  Indriðason s-a inspirat dintr-un fenomen geologic real din anul 2000, când, după un cutremur, în fundul lacului s-au deschis fisuri și nivelul apei a scăzut cu peste 4 metri.

Un alt autor de succes, Ragnar Jónasson, a scris un thriller intitulat chiar Krýsuvík (parte din seria Hidden Iceland). Atmosfera izolată și peisajul selenar sunt folosite pentru a amplifica sentimentul de claustrofobie și mister.