Complexul Sigiriya, Sri Lanka – 18.2.2025

 Sigiriya sau Sinhagiri (Lion Rock) este o fortăreaţă din districtul Matale, lângă orașul Dambulla din Sri Lanka. Este un sit dominat de o stâncă masivă de granit de aproximativ 180 m înălțime. Conform cronicii Cūḷavaṃsa, în 477 d.Hr., Kashyapa I, fiul regelui Dhatusena cu o consoartă non-regală, ajutat de Migara, nepotul regelui și comandantul armatei. a preluat tronul în urma unei lovituri de stat. Moștenitorul de drept, Moggallana, a fugit în India de Sud, iar Kashyapa și-a mutat reședința din capitala tradițională Anuradhapura în Sigiriya, considerată mai sigură. Și-a construit palatul pe vârful acestei stânci și i-a decorat părțile laterale cu fresce. Pe un mic platou situat cam la jumătatea stâncii, a construit o poartă sub forma unui leu enorm – care dă şi numele locului: Stânca Leului (Sinhagiri). În timpul domniei lui Kashyapa (477–495 d.Hr.), Sigiriya s-a dezvoltat într-un oraș complex și o fortăreață. Cele mai multe dintre construcțiile de pe vârful stâncii și din jurul acestuia, inclusiv structuri de apărare, palate și grădini, datează din această perioadă. În India, Moggallana a pregătit o armată tamilă, cu care a revenit în ţară și l-a învins pe Kashyapa în 495 d.Hr. Cūḷavaṃsa și folclorul relatează că în timpul bătăliei, elefantul de război pe care era Kashyapa și-a schimbat brusc direcţia pentru a obţine un avantaj strategic, dar armata a interpretat mișcarea regelui ca fiind una de retragere, şi l-a abandonat total. Se spune că fiind prea mândru să se predea și-a luat pumnalul din brâu, și-a tăiat gâtul, a ridicat pumnalul cu mândrie, l-a învelit și a căzut mort (alte versiuni spun că Kashyapa s-ar fi aruncat în propria sabie). Moggallana a readus capitala la Anuradhapura, transformând Sigiriya într-un complex de mănăstiri budiste, care a supraviețuit până în sec.XIV. După această perioadă, nu se găsesc înregistrări pe Sigiriya până în sec.XVI, când a fost folosit pentru scurt timp ca avanpost al Regatului Kandy.

În 1831, maiorul scoţian Jonathan Forbes al Regimentului 78 (Highlanders), în timp ce se întorcea călare dintr-o excursie la Pollonnuruwa, a întâlnit „vârful stâncii Sigiri, acoperit de tufiș”. Lucrările arheologice de la Sigiriya au început în anii 1890. H.C.P. Bell a fost primul arheolog care a efectuat cercetări ample asupra Sigiriya. Proiectul Triunghiul Cultural, lansat de Guvernul Sri Lanka, și-a concentrat atenția asupra Sigiriya în 1982. Sigiriya este astăzi un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, unul dintre cele mai bine conservate exemple de urbanism antic.

 

Sigiriya constă din ruinele unui palat situat pe vârful plat al stâncii, o terasă la nivel mediu care include Poarta Leului și zidul oglindă („Mirror Wall”) cu frescele sale, şi câteva ruine de palate lipite de versanții de sub stânci. Pe partea vestică a stâncii se află un parc pentru membrii regali, care conține structuri de reținere a apei, inclusiv sisteme hidraulice de suprafață/subterană sofisticate, dintre care unele funcționează şi astăzi. Zona sudică conține un rezervor artificial, încă utilizat. Intrarea se face prin cinci porți, dintre care cea vestică - mai elaborată - se crede că a fost rezervată pentru membrii familiei regali.

 

Pe fața de vest a stâncii, o zonă de 140 m lungime și 40 m înălțime este acoperită cu 22 fresce. Există referințe în graffiti la 500 de doamne din aceste tablouri. Adevărata lor identitate nu a fost confirmată. Unii cred că sunt doamnele din anturajul regal, în timp ce alții cred că sunt femei care participă la festivităţi religioase. La 14 octombrie 1967 - într-un act de vandalism – picturile au fost stropite cu vopsea. Restaurarea - efectuată de specialişti italieni - a durat până la 11 aprilie 1968 şi a fost considerată cel mai dificil efort întreprins de Divizia de Conservare Chimică a Departamentului de Arheologie.

 

În paralel cu frescele se află zidul oglindă. Inițial acesta era atât de reflectorizant încât regele se putea vedea pe sine în timp ce mergea pe lângă el. Realizat din zidărie de cărămidă și acoperit cu tencuială albă foarte lustruită, zidul este acum parțial acoperit cu versuri mâzgălite de vizitatori, unele datând din sec.VIII. Oameni din toate categoriile sociale, de la poeți la guvernatori de provincie la gospodine, au scris pe perete. Din cele peste 1500 de poezii, cele mai multe sunt adresate doamnelor de pe fresce. Bărbații le-au lăudat frumusețea, iar femeile și-au împărtășit invidia. Scrierea în continuare pe peretele oglinzii este acum interzisă, pentru protejarea scrierilor vechi. Comisarul arheologic din Ceylon, Senarath Paranavithana, a descifrat 685 de versuri scrise în sec.VIII-X d.Hr. pe peretele oglinzii.

 

Grădinile din Sigiriya sunt printre cele mai vechi grădini amenajate din lume. Sunt împărțite în trei forme distincte, legate între ele: grădini de apă, grădini de peșteri și bolovani și grădini terasate.

Grădinile de apă – trei la număr - sunt în secțiunea centrală a incintei de vest. Sunt dotate cu bazine, pârâuri şi fântâni – încă funcţionale - din plăci circulare de calcar. Toate bazinele sunt interconectate printr-o rețea de conducte subterană alimentată de lac și conectată la șanțuri.

Grădinile de bolovani constau din mai mulți bolovani mari legați prin poteci întortocheate. Se întind de pe versanții nordici până pe versanții sudici ai dealurilor de la poalele stâncii Sigiris. Majoritatea acestor bolovani aveau deasupra lor o clădire sau un foișor.

 

Grădinile terasate sunt săpate în dealul de la baza stâncii Sigiriya. O serie de terase se ridică de la căile grădinii de bolovani până la scările de pe stâncă, fiind situate într-un plan aproximativ concentric în jurul stâncii. Cărarea prin grădinile terasate este formată dintr-o scară de calcar.

 

Alte observaţii:

-          Unele scene din videoclipul pentru single-ul din 1982 „Save a Prayer” de Duran Duran au fost

filmate în vârful Sigiriya.

-          Sigiriya a fost prezentată în al unsprezecelea episod din The Amazing Race 6 în 2005.

-          Arthur C. Clarke şi-a bazat pe Sigiriya, filmul fictiv „Yakkagala” din romanul „Fântânile Paradisului”.




















































































Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Burj Khalifa, Dubai – 3 martie 2025

Mausoleul proorocului Daniel, Samarkand, Uzbekistan – 30.10.2024

Observatorul astronomic Ulugh Beg, Samarkand, Uzbekistan – 30 oct. 2024