Mina de ametist “Sfântul Luosto”, Finlanda - 30 mai 2023
Situată în parcul național Pyhä-Luosto din Laponia, Finlanda, mina de ametist Lampivaara – singura din Europa - adăpostește pietre extrem de vechi. Ametistul Lampivaara s-a format în urmă cu aproximativ 2 miliarde de ani în interiorul munților antici. Există acum o carieră specială de pietre prețioase în vârful muntelui, care va mai putea fi exploatată câteva secole, deoarece ametistul nu este extras cu mașini și nu este exportat ca materie primă. Singura mină de ametist funcțională din Europa este transformată în obiectiv turistic, în special în sezonul rece. Vara, situl minier este funcțional și furnizează materie primă pentru artiștii bijutieri și magazine. În mod normal, mina are între 20 – 25.000 vizitatori pe an. Aceştia au ocazia să viziteze mina de ametist și să caute pietrele preţioase pe care le pot păstra ca suvenir, dacă rocile de ametist pe care le-au găsit nu depășesc dimensiunea unei palme (4-5 cm).